Orice prost poate fi blogger, dar nu orice blogger este prost

Sunt o pasăre rară în micuţa mea comunitate (familie, rude, prieteni apropiaţi, colegi). Sunt femeia geek, mai interesată de un nou gadget decât de nişte “vuitoane”, ne-gospodină, dar iute la deşte când e vorba de tastat, o ameţită în general, dar coerentă în Photoshop sau alte tooluri de genul ăsta. Părerile sunt împărţite şi singurul motiv pentru care mulţi înţeleg că nu sunt o ratată îl reprezintă câştigurile bune din domeniul ăsta atât de nenatural, într-o societate care încă nu acceptă munca de web ca şi muncă efectivă.

După cum bănuiţi impresia aproape generală este că bloggingul este o mare prostie cu care să îţi pierzi vremea (ca autor şi cititor, pentru că majoritatea cunoscuţilor citesc bloguri, deşi le consideră o mare idioţenie). La fel de interesant este că în momentul în care le explici că sunt unii care câştigă bine din domeniul ăsta, impresia de “mare prostie” începe să dispară.

“Bloggerii ăştia sunt nişte păcălici”, spunea inginerul de “soarele meu”. Da, nişte păcălici care câştigă salariul tău sau chiar mai mult, stând acasă şi scriind, călătorind şi scriind, în timp ce tu lucrezi 12-14 ore pe şantier pe vânt şi ploaie. Cine e acum mai deştept?”

Este clar că fiecare până la urmă îşi alege drumul său (pe mine m-ar ucide să stau în “elemente” atât de mult ca inginer de şantier, deşi sunt pasionată de ce se întâmplă acolo, la fel cum “soarele” s-ar urca pe pereţi de plictis sau disperare, dacă l-ai închide la un birou. Şi mai clar este că nu toţi trebuie să fie web developeri şi că, fără ingineri, doctori şi chiar femeia de serviciu s-ar duce naibii totul.

Revenim însă la blogging şi la ideea că orice prost poate fi blogger.

Absolut adevărat. Te chemi blogger în momentul în care ai deschis un cont pe blogspot, wordpress, haipa etc. şi ai editat “hello world”. Nu contează nici să cunoşti date de “specialitate”, nici măcar să poţi schimba o culoare la tema grafică. În momentul în care scriptul e instalat pe un domeniu al tău sau ai contul pe blogspot pus, eşti deja blogger.

Mi-a luat 30 de minute să devin blogger român, în toamna lui 2007, când am deschis dojoblog. În această jumătate de oră GoDaddy au dat “liber” la domeniu, s-a făcut “legătura” cu serverul, am instalat wordpress şi am început să debitez. Încă un fraier de blogger, între milioane de alţii la fel.

Discuţia se complică însă după ce începem să căutăm şi alte “semne”: calitatea scriiturii, a temelor alese, design, trafic, abonaţi, comentarii etc. Sunt puţini bloggeri care au relevanţă. Blogosfera înseamnă tot felul de bloguri: de la cele de youtube sau care fură conţinut de pe unde dă Ăl de sus, până la cei care stau cu ochii pe “căutarea zilei” şi scriu bazat pe asta, cei care au o problemă cu ceva sau cineva şi se descarcă, ori cei care simt nevoia să scrie câte o mică nuvelă originală de fiecare dată, poate unii scriu în versuri etc.

Nu poţi judeca blogosfera bazat pe cele câteva bloguri pe care tu personal le citeşti pentru că sunt scrise al naibii de bine, la fel cum nu o poţi “demonta”, numai pentru că ai dat de nişte “splogs” de mai mare jena. Un procentaj semnificativ de bloguri sunt de 2 bani, dar sunt şi destule scrise măreţ şi câteva care au devenit şi lucrative.

Este zic eu clar că nu orice blogger este prost. Nici cel care, deşi nu e interesat de aspectul trafic/bani, scrie de te uimeşte, nici cel care şi-a dat seama că din pasiunea asta pot ieşi nişte bani de Eugenia. Cel care scrie superb este talentat, coerent şi cultivat. Îi savurezi fiecare virgulă şi aştepţi cu nerăbdare încă un articol.

Cei care monetizează bine pot de asemenea să scrie excelent sau doar să ştie cum să facă bani, despre ce să scrie şi cum să atragă vizite. Oricum ai lua-o însă nu poţi fi atât de idiot şi să câştigi bani frumoşi din blogging. Undeva faci ceva bine, există o arie în care te descurci exemplar, dacă atragi advertiseri şi îţi creşti veniturile constant.

Munca de blogger “lucrativ” nu este atât de simplă, pe cât ne place nouă, celor mai săraci să credem. Eu sunt un gândac în blogosferă şi mi-am asumat cu plăcere acest rol. Am propriile idei despre ce trebuie să reprezinte acest proiect şi nu mă grăbeşte nimeni niciunde. Plus că alte situri din reţea sunt cele care aduc “caşul gros”, deci îmi permit anumite libertăţi sau doar o lipsă de organizare care să facă proiectul de faţă un mare “money maker”. Nu discut deci despre struguri, normal că mi-ar plăcea să îi gust, dar sunt nişte condiţii pe care nu am de gând să le îndeplinesc.

Revenim deci la discuţia cu “e atât de uşor să fii blogger profesionist”. Păi nu este. Am avut lipsă de chef de scris zile multe. Mi-am pus frumos ochelarii pe nas şi am vizionat de pildă “Grand Designs”, am scris pe alte situri, am citit bloguri, m-am jucat etc. Dacă nu am chef sau inspiraţie, lasă că nu moare nimeni. În momentul în care ai de plătit nişte facturi de pe blogging, când proiectul respectiv trebuie să se menţină la un anumit nivel de trafic-cititori şi mai ai advertiseri care îşi studiază traficul de la tine, nu prea îţi permiţi să faci pe somnorosul. Majoritatea bloggerilor care sunt axaţi pe a câştiga de pe acest proiect, nu îşi pot lua “vacanţă” ca mine, pe care mă deranjează probabil o scădere de trafic, dar nu mă afectează decât la orgoliu.

Şi, chiar dacă ai chef sau nu, trebuie să postezi articolul. Să ai mereu pregătit ceva prin drafts, să cauţi inspiraţie pe altundeva, să redactezi şi să faci din rahat bici, dacă îmi permiteţi. Pentru că nu prea e indicat să treacă ziua şi să nu fi scris ceva.

Vă amintiţi de compunerile de la şcoală? De scârba pe care o simţeam cu toţii? Nu aveam idei de “cum dracu’ să scriu asta”, dar ne aştepta un 4, aşa că scriam. Şi ne-am fi jucat poate, dar compunerea insipidă trebuia terminată. Ceva de genul ăsta cred că simt unii dintre bloggerii care, deşi fraieri în ochii societăţii, câştigă bani de pe asta şi TREBUIE să scrie. Normal că nu poţi fi genial în fiecare zi (deşi ar fi indicat să ai zile bune cât mai multe), dar munca trebuie să ţi-o faci, că vrei sau nu.

Pentru un blogger experimentat, scrierea unui articol poate dura şi doar 10 minute. E simplu, pentru că au experienţă şi talent. Munca de radio de pildă este cumplit de uşoară, după ce ai nişte ani în spate. La început este plină de stres, de prostii făcute etc. Orice început este greu şi numai experienţa îţi permite să îţi faci munca mai repede şi mai bine. Normal că bloggingul este o idee bună, când scrii un articol în max. 15 minute şi mai şi faci un salariu de pe asta. Pentru altul însă redactarea poate dura şi 3 ore sau poate că niciodată nu ar putea să scrie ceva decent. O fi românul născut poet, dar nu cred că toţi conaţionalii noştri sunt atât de “articulaţi” încât să scrie relevant. Deci nu ar putea să fie bloggeri.

În altă ordine de idei, îmi fac din nou “mea pulpa” (mdea, ştiu cum e corect, mă distrez şi eu) şi recunosc că sunt o ameţită de nivel global. Nu studiez traficul, nu caut sursele cele mai bune de referrals, nu prea muncesc pe SEO. Pentru că am şi eu lacunele mele, poate lenea de a învăţa mai mult şi clar un dezinteres în acest moment (lăsaţi strugurii, nu au legătură). Un blogger “serios” nu îşi permite însă libertinajul meu. Trebuie să îşi studieze frecvent traficul să înţeleagă ce gen de articole îi aduc cititori, ce trebuie făcut pentru a maximiza rezultatele astea, pentru ca portofelul să nu aibă de suferit. Credeţi că e muncă uşoară?

Cu toţii scriem despre cât de important este să fi prezent prin blogosferă. Întâlniri, workshops, chiar şi doar comentarii pe bloguri, pentru a te deschide lumii. Păi să scrii 10 comentarii DECENTE pe zi, pe bloguri care îţi spun ceva, este deja muncă. Un comentator serios şi din nou relevant, nu scrie 2 cuvinte, că nu rezolvă nimic. Trebuie să compună din nou un micuţ articol de răspuns, scris bine şi cu idei interesante. Din nou muncă şi talent.

Pentru a deveni blogger nu trebuie decât să instalezi un script sau să creezi un cont. Din momentul respectiv începe însă munca adevărată. Din clipa respectivă poţi fi încă un idiot care fură informaţii şi crede că este relevant sau un individ cu idei, care ştie să şi le prezinte. “Prostul” care şi-a deschis blogul intră într-o cursă nebună dinspre anonimat şi nulitate spre un auditoriu dur şi de cele mai multe ori deja educat. Acum 10 ani orice site se realiza uşor, erau puţini “uebmasteri”. Acum te lupţi cu multe aspecte şi reuşeşti numai dacă ai talent cu carul şi munceşti serios.

Să vii să cataloghezi toţi bloggerii ca fiind nişte proşti este la fel de util şi adevărat cu a considera toţi negrii maimuţe. Te uiţi la culoarea pielii şi gata, ai dat pe puţul vorbirii un porumbel mai ceva decât ăla de la mine din balcon (nu l-am eliberat încă, a fost îngheţ şi nu am vrut să îl lăsăm de izbelişte). Calitatea proastă a multor bloguri nu înseamnă că orice blogger este inept, doar că mai are de lucru în ceea ce priveşte munca lui de creaţie. Sau poate că nu va fi niciodată mai mult decât un mediocru. Dar el măcar a încercat.

Mulţi dintre cei care cataloghează acest fenomen în fel şi chip nu au scris un articol de genul ăsta. Nu s-au “deschis” cititorilor, nu au simţit frustrarea că nu au nimerit cuvintele potrivite sau că mai au mult de “urcat” până la un anumit nivel. Mi-a plăcut mereu să cred că, odată cu experienţa vine şi o anumită înţelepciune. Eu înţeleg cum funcţionează fenomenul, pentru că îl trăiesc de peste 1 an. Ştiu cam ce presupune un blog “prost” şi de asemenea ce presupune un blog bun de citit şi/sau unul de pe care se fac bani frumoşi. Culmea este că îmi cunosc de asemenea locul în zona asta şi mă încearcă admiraţia şi umilinţa faţă de cei care pot mai mult decât mine.

Şi, ca blogger nesemnificativ, mă deranjează când alţii consideră că suntem o haită de idioţi. Că ne pierdem vremea, că suntem rataţi, că scriem prost. Fiecare suntem atât de buni pe cât putem. Unii sunt încă la faza de “iutube”, alţii spamează, unii scriu romane etc. Ne-am ales fiecare un stil şi încercăm să creştem de aici. Nu toţi suntem talentaţi, nu toţi avem umor sau idei, important este că pierdem zile bune din viaţă făcând asta. Şi până îi voi vedea pe unii “suporteri” că au scris măcar 100 de articole (nu 500 ca mine) pe cât de bine au putut ei, consider din partea mea discuţia aproape încheiată. Dacă nu ai trăit frustrarea că iar trece ziua şi îţi neglijezi cititorii sau bucuria că ai fost apreciat pentru nişte idei, poate chiar plăcerea unui “debate” civilizat cu un cititor care nu e de acord cu tine, mi-e greu să cred că înţelegi ce înseamnă munca aceasta sau că ai până la urmă “căderea” de a ne numi idioţi.

PS: nu m-a călcat nimeni pe coadă, mi-a venit ideea pe “tron”. Să nu mai ziceţi că ăla nu e loc de inpiraţie (deşi uneori e bine să expiri numai) 😀