Physical Address
304 North Cardinal St.
Dorchester Center, MA 02124
Private tutor vs. the school
Permiteţi englezisme în titlu, că de limba lu’ bardu’ e vorba.
Hai să facem un pic de drum înapoi în timp însă. În februarie intram în casa unor vecini de la altă scară şi aflam cu lux de amănunte povestea şocantă a puştiului pe care îl cresc. Mă rugaseră să le explic ceva pe calculatorul absolut antic primit “milă” de la învăţătoare (culmea lumii ăsteia mici, soţia unui coleg de la “uzină”. O mare doamnă). Era un 286 cred vai de sufletul şi de viaţa lui. Le-am explicat că nu prea pot face nuş’ ce minuni, dar promit că în câteva zile îi fac un upgrade cu ce avem pe acasă, încât să putem pune ceva jocuri decente pentru el şi să putem folosi un Word etc.
I-am întrebat pe bătrâni cum stă cu învăţătura. Foarte bine. Bunicul este non-stop lângă el, fac lecţii împreună, ăl mic este cuminte şi studios. Genul de copil pe care visez şi eu să îl am odată. Singura problemă este cu engleza, că acolo bătrânul nu prea are cum să îl ajute.
Am decis să revin în “businessul” de meditator de engleză (început pe la 17 ani şi încheiat când câştigam mai bine din web) doar pentru el. Normal, fără plată, că nu şi-ar permite aşa ceva. Le-am explicat în faţa lui că nu am nimic împotrivă să mă ocup de aspectul ăsta, că vom face 2 ore pe săptămână (o şedinţă deci) şi că nu cer absolut nimic. Decât să înveţe. Îs de felul meu scorpie şi aşa am fost şi cu elevii mei. Am avut “noroc” tot de elevi slab pregătiţi care aveau câte un examen greu de specialitate în ceva de genul 6 luni. I-am pregătit pe toţi de şi-au luat examenele, dar numai sufletul lor ştie ce s-au chinuit cu nebuna şi cât au avut de muncă.
Avem 4 luni de muncă împreună şi micuţul meu se mişcă pe terenul englezesc aşa cum trebuie. Tind să uit mereu că are doar 10 ani şi bag draci în el, cât ştiu că poate îndura. Este foarte greu pentru el să muncească în ritmul dur pe care l-am impus, dar îi place totuşi si a progresat enorm.
Bătrânii se plângeau că la şcoală nu prea se ocupă de ei. Profa’ (la engleză nu stau cu doamna învăţătoare), vine, vorbeşte cu cei care ştiu bine şi cam atât. Cei care nu pot comunica sunt lăsaţi în treaba lor. Înţeleg într-un fel şi punctul de vedere al profesorului, pentru că am predat şi eu puţintel şi ştiu cum merge treaba. Ai interesul să faci lecţia şi, dacă stai după coada puştiului meu, care nu e în stare să îndruge 2 cuvinte, ai pierdut timp şi ai dat ocazia altora să râdă ca proastele de pronunţia lui.
Nu iau apărarea femeii în cauză pentru că, halul în care l-am preluat eu, este clar rezultatul (in)activităţii ei. Îmi amintesc însă de anii mei de şcoală şi de cum erau orele noastre (la orice materie până la urmă). Vine domnu’ la “fix” sau poate întârzie un pic, că doar n-o fi ceas elveţian. Până strigi catalogul mai trec 5 minute. Mai urli la Gigel să tacă naibii, verifici tema. Că trebuie. Poate asculţi un parameci să vezi ce buni elevi ai pe mână. Mai ai vreo 20 de minute pentru lecţie, asta dacă te-ai mişcat ca lumea.
Până mai râgâie ăla din fund şi mai explici a mia oară cum se scrie “the”, s-a dus în soarele ei ora.
Şi, pentru a merge repede discuţi cu cei cu mâna ridicată, că doar nu mai stai 10 minute să îi explici celui lăsat clar în urmă, că red înseamnă roşu.
Eu ştiu că am învăţat engleză serioasă mai mult singură, ghidată de profesoară pentru că era ea o dulce. 99% din muncă o făceam însă acasă, la oră pentru mine era cam “joacă”. Şi oare câţi copii făceau TOEFL-ul pe budă ca mine la 17 ani şi scriau eseuri de 5-10 pagini?
Revenim deci la puştiulică al meu.
Caietul lui de şcoală are cam 10 rânduri scrise la lecţie. MAXIM.
La noi treaba stă în felul următor: avem vocabular în care scriem toţi dracii de cuvinte. Pe care trebuie să le ştie la orice oră din zi şi din noapte. Prima fază a lecţiei este că iau vocabularul şi îl întreb pe sărite 10 sau 20 de cuvinte. Şi notăm “punctele”, că adoră să calculeze “ce notă a primit”. Pornim de la 0, că nu avem nevoie de mila nimănui. Asta ne ia 3-4 minute. De obicei miluieşte vreo 2-3 şi are deci 9 (-fe be, mai pe limba lor).
După asta punem mâna pe sfântul manual şi trecem la lecţia noastră de zi (am luat de la zero, deci suntem “în urmă” faţă de clasă). Citeşte, traduce, facem toate exerciţiile. În medie scrie cam 2 pagini la lecţia de zi. După aprox. o oră facem pauză că este deja obosit. Stăm 10-15 minute la poveşti cu bunicii, îmi arată jucării, se alintă, ca orice copil băgat în seamă. Revenim la exerciţii şi ultima jumătate de oră o dedicăm unui test. 5 propoziţii de tradus în română, 5 în engleză.
Aşa ştiu ce mai trebuie “uns” şi el are din nou ocazia să îşi anunţe notele. Pentru asta avem caiet special de “teste”, în total deci 3 (vocabular, caiet de exerciţii şi de teste). La terminarea celor 2 ore (1, 40 de fapt, cam aşa) este absolut rupt. Primeşte învoire să meargă la joacă sau să rupă asteroizi pe compul upgradat deja. Am rugat bunicii să încerce ca în ziua respectivă să nu îl încarce cu alte teme, pentru că este un efort mare şi eu trag de el ca de elastic.
Nu despre marile mele realizări vreau să vă povestesc, deşi sunt mândră de puştilică al meu. Învaţă cu drag şi clar peste limitele pe care le-ar considera alţii normale pentru vârsta lui. Nu discutăm despre progresul enorm, colecţionează mai nou “febeuri” şi este deja în elita clasei şi la engleză. I-am spus oricum că anul ăsta eu îl consider “dus”, dar că din clasa a IV-a mă aştept să fie în top 3 în clasă şi tot aşa până termină.
Interesant este însă de văzut ce înseamnă să ai un profesor al tău şi să fii singur. Nu se poate maimuţări ca la şcoală, pentru că el este singur. Normal că îl las să se mai “copilărească”, glumim, îl ameninţ că îi mănânc urechile (chestie care îi smulge instant un hohot de râs), dar, cele câteva secunde de “offline” sunt imediat recuperate cu terminarea unui exerciţiu sau traducerea unei fraze.
Aici nu scapă de ascultat. Şi un ascultat atent, nu pentru a-i rupe capul că nu ştie, ci pentru a putea decide apoi unde mai trebuie să insist pentru a acoperi “găurile”. Cum ia “note” mari la teste, este oricum încântat de provocare. Testele în sine sunt serioase şi recapitulăm cam tot ce am învăţat până acum. Cu timp şi punctaj dur.
La şcoală a fost ignorat pentru că era o “povară”. Sunt 20-30 de copii cu nivel diferit de cunoaştere. Nu poţi lucra la fel cu toţi şi nici nu îi poţi controla ca studiu atât de bine. În “particular” copilul este singur cu profesorul şi nu “scapă” de nimic. Ştii la orice oră unde “scârţâie” materia şi cât poate munci.
La clasă a frecat menta pe a dreaptă şi lucrau jumătate de lecţie (dacă). Acasă facem câte 2 uneori şi scrie de căpiază. Nu pentru că sunt eu naşpa, ci pentru că trebuie să trecem serios prin “materie”. Şi nu i s-a umflat creierul de 3 ori, nu are halucinaţii, nici măcar teamă de lecţie.
Cel mai interesant este că, dacă ar fi să studieze acasă engleză (şi la şcoală să aibă alte limbi în plan), oriunde s-ar duce nu s-ar uita nimeni la el, dacă nu ar avea “diplomă” în sectorul în cauză, chiar dacă vorbeşte de nota 100.
Sunt mulţi părinţi sătui de sistemul public de învăţământ care nu pot alege calea “private tutor” pentru că ar condamna copilul la probleme mari de “echivalare”. Cunosc oameni din “afară” care nu au fost la şcoală în sistemul “normal” şi care au studiat acasă tot ce trebuie. Şi nu au nici probleme de “comportament” (că asta e scuza, că se sălbăticeşte vezi doamne copilul), plus că au studiat cu atenţie ce trebuie să ştie.
Din punct de vedere al studiului limbii engleze de către puştiul meu, consider lejer că sistemul “oficial” este INEFICIENT. L-am luat după 2 ani de studiu la şcoală aproape de la zero. A fost timorat, nebăgat în seamă, prost învăţat. În 4 luni a recuperat 3 ani şi este deja printre cei mai buni la engleză. În toamnă va fi lejer “şeful” lor, iar din clasa a V-a nu văd să merite altceva decât 10 cu felicitări. Dar, clar, trebuie să studieze la “şcoală” şi să ia de acolo “diplomă”, pentru că, din punctul de vedere al autorităţilor, ce facem noi acasă este apă de ploaie.
Consideraţi că ar fi “sănătos” să se accepte “home schooling” şi la noi?
P.S. Uitasem să mă abonez la comentariile ulterioare.
Nu, nu consider. Pentru că tu faci lucrul acesta din pasiune. negreşit, 99% o vor face doar pentru bani şi, ca atare, sitemul ar deveni ineficient.
La faza cu “diploma” pe o limbă străină aş vrea să te contrazic, însă nu pot. Din păcate, însă, multe diplome nu sunt băgate în seamă. De exemplu eu am diplomă de nivelul C1/C2 al Common European Framework of Reference for Languages, pnetru limba engleză. Crezi că a auzit cineva din România de aşa ceva? Îţi spun eu: nu.
De aceea eu consider că treaba super – mega – giga eficientă făcută de sistemul de educaţie (al cărui minister vrea să scoată logica din programă!) trebuie completată cu studiul individual. Bine,a sta este părerea unui inginer masterand automatist şi şomer. Deci fraier!
“De exemplu eu am diplomă de nivelul C1/C2 al Common European Framework of Reference for Languages, pnetru limba engleză. Crezi că a auzit cineva din România de aşa ceva? Îţi spun eu: nu.”
Eu am auzit 🙂 Congrats!
Depinde. chestia cu home schoolingul are doua astpecte. Pe de-o parte daca esti parinte, iti perimiti si vrei sa fii sigur ca plodul tau reuseste in viata, atunci da ar fi foarte buna ideea.
Dar in momentul in care faci chestia asta, poti sa fii convins ca din punct de vedere social, copilul tau va fi un ratat care rupe asteroizi sambata seara, ceea ce nu mi se pare chiar normal.
Cat despre sistemul de invatamant din Romania, eu mai am un an (daca nu m-or lasa astia repetent) si ce ai explicat tu acolo nu se aplica doar la engleza, ci in general.
Nu exista nimic care sa te motiveze, si o sa ma dau drept exemplu: pana in clasa a 8-a am invatat de m-am rupt. In sensul ca am intrat in liceu cu media 9.30 (ceea ce pentru generatia noastra e acceptabil) dupa care am vazut ca se poate si fara sa inveti, ca 5-ul il iei oricum, ca decat sa inveti poti sa stai sa dormi, iar dupa aia sa iesi linistit in oras cu ceilalti colegi. Fara sa pierzi nimic pe moment. Şi cam aşa am ajuns eu să mă zbat să trec la mate în clasa a 11-a. Însă ce vreau să spun e ca nu văd alt rol pentru sistemul ăsta de învăţământ, în afară de a te învăţa să “te descurci cum poţi” şi să te fereţti de oamenii care îţi pot afecta în orice fel buna-dispozitie.
P.S: imi cer scuze pentru incoerenta, dar e tarziu. Oricum, felicitari pentru articol
Andrei, iti spuneam ca am amici in “state” homeschooled absolut “normali” din pdv social. Faptul ca nu mergi la scoala nu inseamna ca nu ai prieteni in particular sau nu frecventezi cine stie ce alte locatii in care sa suplimentezi ce inveti acasa.
Eu din “socializarea” de la scoala imi amintesc fumatul la buda (al altora, ca am fo’ toata viata nefumatoare convinsa), lapte gros, jucat de baieti pana mai ca nu-si rupeau spinarea, amenintarile de la idioatele din clasa, cand alegeam sa nu chiulesc de la vreo ora etc.
Este clar ca scoala are influente si pozitive, nu is idioata sa zic ca nu, dar sunt si multe lucruri negative pe care le deprinzi de acolo.
Baiatul cu care discutam eu mai des are o viata sociala absolut normala, este un tip “de gasca” si a reusit in viata cum putini reusim.
Venim si la partea de “valori”.
Pustiulica al “meu” este “rusinat” ca este sarac (bunicii nu se scalda clar in bani), ca este orfan (parintii nu au voie sa se apropie de el, si e mai bine asa), ca altii au PSP si sfantul stie ce.
Si are colegi care se bat toata ziua si injura ca la usa cortului. Au doar 10 ani.
Ii tot tinem predici ca pana la urma conteaza ce stie el, ca trebuie sa fie mandru ca este in fruntea clasei la invatatura si ca, acolo unde conteaza (la ce poate el) le da clasa.
Chiar vorbeam cu bunicii ca, dupa ce trece in a V-a, este indicat sa discute despre “problema” lui eventual cu dirigintele dar sub stricta confidentialitate. Nu vreau sa ma gandesc ce glume cretine sunt in stare sa scorneasca niste puberi iesiti de sub orice control fata de un baiat abuzat in copilarie. Ani de terapie s-ar duce naibii din cauza unei reactii de copil imbecil si, dupa ce mai vad si eu printre pustani, unii sunt chiar in stare de orice marlanie din asta.
E deci cu multe taisuri si faza asta .. stii tu .. asa-i rau si-asa nu-i bine 🙂
PS: merci pentru cuvintele frumoase. Nu iti fa probleme, ai fo’ coerent 😉
Nu vad un motiv pentru care sa nu fie sanatos un “home schooling”. Chiar nu stiu de ce e atat de restrictiv sistemul educational… Adica, din moment ce tot se dau examene o data la ceva timp (capacitate, bacalaureat, etc sau cum o fi acum, ca le tot schimba astia) nu inteleg de ce e musai sa faci 8 clase la scoala pentru a da capacitatea? Pai daca unu’ care n-a pus piciorul in scoala in primii opt ani ia examenul de capacitate cu nota mare, putem spune ca nu-i potrivit pentru liceu numai pentru ca n-a studiat 8 ani in scoala? De ce se pune accent pe o bucata de hartie si nu pe cunostinte?
Eu sunt pentru.
Dar unde gasesti profesori ? Ma refer la oameni responsabili care isi fac meseria din placere, urmarind rezultatele, nu aspectul financiar ? Da, si banii sunt importanti, dar nu trebuie pusi pe primul plan.
Din nefericire, traim in tara in care traim si marea problema sunt oamenii. Singura noastra problema daca ma intreaba cineva.
@ Sabotor : pentru ca “Traim in Romania si asta ne ocupa tot timpul” ?? 🙂 inforator cat de precisa e vorba lu’ Badea si de data asta…
@ topic : personal, consider ca totusi ar fi necesar sa faci scoala standard. E o chestiune care te-nvata si anumite rutine gen program, chestii de principiul “dai dreptate la toti, faci cu stii tu”, cum sa dai peste nas cu stiinta-n brate unui dascal care crede ca a pus coada la pruna, etc.
Partea cu scolitu’ profuui am facut-o de 2 ori pan-acuma, prima data in clasa a 10-a cand un “reputat” prof de istorie din liceu a incercat sa se bage-n seama intr-o discutie despre strategii militare aplicate, in speta al doilea razboi mondial.
Si nu e greu sa faci de minune un pseudo-erudit care a afirmat cu tarie si convingere ca “in primul razboi mondial americanii aveau submarine de 5 miliarde de dolari bucata SI erau ghidate prin satelit”
A doua oara a fost la facultate, anu’ 3 semestru’ 2 cand profu’ de proiectare n-a putut veni la curs si ne-a trimis o fatza de master anu’ 2 sa ne “explice” EA cum sta treaba cu Adobe Captivate. Intamplarea face ca eu sa am o atitudine foarte irascibila atunci cand sunt tratat de sus ca pe un rahat lansat pe tractu’ ud al clozetului inainte de a trage apa. Si cand a inceput cu faze de gen “voi sa taceti ca sunteti niste prosti si eu is la master si trebuie sa ma respectati ca asa zic eu” am cedat si in sala plina de curs i-am adresat 2-3 cuvinte de dulce, adaptate la imbaj academic, desigur, sub forma unor intrebari a care nu avea cum sa stie un rapuns. Si cum prostu’ nu-i prost destul daca nu-i si fudul, dansa chiar a crezut ca ma poate prinde la capitolu’ know-how, eu avand un proiect video pentru design multimedia la activ in care folosisem atat Captivate cat si Pinnacle si Flash. Asa a crezut. Pentru ca in final am ajuns sa tin eu cursu’ respectiv, la finele caruia colegii mei, partea aia mai cu coloana vertebrala, au inceput sa scandeze in cor “You got served!” in timp ce mirobolanta pseudo-tentativa trista de preparatoare/masteranda isi croia rusinos calea spre iesirea din amfiteatru.
Nu-s neaparat mandru de asta, da’ am facut ceea ce trebuia facut.
Pentru ca la noi in educatie (sistemu’ ma refer) nu doar banii sunt problema. As zice ca banii si atitudinea, in aceeasi masura sunt reponsabile de “noua generatie”, tineretul din ziua de azi care poate calcula in nano-secunde cat costa papucii si gentuta aia LaRoche si cati bani mai are tati pe Visa Express da’ nu stie ce sa faca cu un Delta negativ la o ecuatie de gradu’ 2 si mai degraba citeste “dragoste si sex” din Cosmo la 12 ani decat sa puna mana pe Amintirile lu’ Creanga.
De vina suntem si-unii si altii si din punct de vedere al atitudinii, partea cu home-school ar rezolva multe probleme la capitolu’ asta. Nici cu echivalarea nu preconizez a fi probleme, ca se pare ca se reintroduce cat de curand moda examenelor de admitere cam peste tot, avand in vedere ce val de prostie bipeda urmeaza sa vina, deci… Va fi doar problema lipsei spiritului de turma la un copil home-schooled, pentru ca ajunge sa vada mai altfel decat pustimea lucrurile. Se maturizeaza oarecum mai repede, poate si putin fortat, din cauza efortului suplimentar in durata si intensitate pe care il are de depus. Si pe termen lung ar fi o chestie buna, da’ aici se ridica dilema adaptarii sociale.
Pentru ca un copil care ajunge de apreciaza un Beaudelaire nu isi va fa face niciodata coama vopsita roz si indreptata cu placa in timp ce discuta cu ceilalti colegi de gasca “tru”
Plus ca povestea ne arata ca padawan-ul al mic al tau mai are niste scheleti in dulap care ar fi cel mai indicat sa ramana acolo, si asta ar ingreuna mai mult situatia, pentru ca mai devreme sau mai tarziu, intrebarile aferente acestei probleme tot se vor ivi. Din pacate.
Cu profesorii iar e alta cantare, depinde de devotament, rabdare, parerea mea fiind ca sunt prea multe componente de ordin personal intre el si copil care s-ar putea sa nu puste pe termen lung 🙁 Si asta ca sa nu mai dam exemple de calificare, ca ai vazut ce am scri si eu mai sus, la fel si Darael.
Raka, hats off 😉
Padawanul meu este in terapie de 4 ani aproape deja si va mai fi ani buni de acum. Pentru ca vreo 3 ani de abuzuri sexuale nu se uita, se poate doar controla efectul devastator.
Din fericire pentru el familia si cei apropiati stiu ce trebuie sa vorbeasca si ce nu. Construiesc constant incredere de sine la el, pentru ca este un copil destept si are destule calitati, incat sa iasa din carapace.
Spuneam insa ca mi-e teama de reactiile unor “tru” in momentul in care trece in celalalt ciclu de invatamant, pentru ca la varsta aia pustanii spun multe lucruri “traznite”.
Intentionez in vara asta sa ma intalnesc si cu psihologul lui (off the record) pentru a ma sfatui si persoana in cauza cum sa il ajutam sa intre frumos in pubertate. Pentru ca prevad ca schimbarile alea vor aduce niste “nori” in sufletul lui. Partea buna este ca ma vede deja ca pe un fel de “mama de duminica”, si sunt un factor de influenta asupra lui. Ma asculta, de parca am fi “rude” si s-a atasat mult de mine.
Ma ocup cu atentie de studiile lui de engleza pentru ca asa am facut mereu, chiar si pentru bani. Pe cand dadeam meditatii imi luam in serios rolul. Faptul ca iei un ban nu exclude pasiunea, inseamna doar ca timpul tau costa. Un meditator este bun sau rau indiferent ca ia bani sau nu, asa mi se pare corect. Adica poti sau nu poti obtine rezultate. Ca faci asta pe gratis (doar in situatii din astea exceptionale) e una, dar cred cu tarie ca munca tre’ remunerata 😀
Sa zicem ca tu ai fost norocoasa si ca ai reusit invatand pentru ca nu ai avut alta alternativa, insa momentan e destul de greu sa fii motivat de lucrul asta pentru ca il vezi pe baiatul al carui tata are vila in Eforie sau pe baiatul al carui tata e nuj’ ce mare scula de procuror colectionar de masini de epoca, iar in momentul ala t ti se cam ia de toata traba cu invatatul cand vezi ca sunt niste idioti care au note mai bune ca tine, pe care profesorii ii lingusesc.
Cat despre partea cu socializarea, explica-mi si mie unde isi face un pusti de 10 ani prieteni daca nu merge la scoala? Sa zicem ca in fata blocului. Crezi ca e mult mai sigur pentru el sa o arda cu genul ala de copii? Pai nu te supara, dar eu la 10 ani am tras prima tigara pentru ca n-aveam altceva mai bun de facut decat sa ma joc in scara blocului dupa ce veneam de la scoala.
Despre puradeii de 10 ani care injura la usa cortului, poate ca e bine sa ai in jurul tau oamenii de genul asta de la o varsta frageda. Eu am avut si pot sa zic ca nu imi pare rau, pentru ca in viata trebuie sa stii sa si injuri, sa si lovesti si sa nu te lasi calcat in picioare de orice ciumpalac. Iar lucrul asta (sper ca se vede) nu m-a impiedicat sa am opinii si despre altceva in afara de fotbal.
Ca sa trag concluzia, ceea ce vreu sa zic e ca in opinia mea cel mai important rol al scolii in dezvoltarea unui copil este acela de a ii arata cum e societatea de fapt. Cum nu o sa te ajute nimeni, cum nimic nu e corect, cum unii pur si simplu sunt mai norocosi decat altii si despre cum sa alegi oamenii in care sa ai incredere (bineinteles, dupa ce te-au tradat mult mai multi)
Andrei, am facut Peda, crede-ma ca stiu cum este sa fii al mai sarac copil din clasa, intr-o clasa de FETE de liceu, care mai de care mai bine infipta. Astea sunt povesti. Daca lasi lipsurile din copilarie sa te tina de la invatat, esti pur si simplu un ratat. Culmea este ca la 10 ani de la incheierea studiului la liceu, noi saracele alea naspa si luate la misto de “pretioase” avem joburi foarte bune si ele au reusit doar sa fie educatoare sau sa se marite cu un “holtei” care le “tine acasa”. Sunt la fel de proaste unele, ca pe atunci si casca ochii socate cand aud cat castigam sau pe unde lucram.
mai da-i naibii 😀
Prietenii mei cei mai buni au fost cei din curtea blocului, pentru ca la scoala, in afara de tot felul de sicane, puteai discuta cu putini. E clar ca si “nasoleala” din colectivul de clasa te poate “educa”. Din ce vad acum insa prin licee educatia asta sta cam prost cu rezultatele pozitive. Sunt o mana de elevi seriosi si restul sunt niste prosti scapati de sub control.
Ok, inteleg mentalitatea asta, mi-o spun ai mei zi de zi. Si desi sunt de acord cu ea, nu prea se mai aplica.
Da-mi un singur motiv pentru care eu ar trebui sa imi rup capul invatand in loc a.. spre exemplu stau linistit sa beau un suc sa zicem
Eu as fi pentru home schooling. Si stiu exact cum e sistemul, atat din interior, pentru ca maica-mea e invatatoare, cat si din exetrior.
Asa copilul ar avea mult mai multe de castigat. Si numai pentru simplul fapt ca e cineva care sa se ocupe mai mult numai de el.
Andrei, sincer … inveti pentru tine. Daca stii ceva in viata asta, poti avea un job lejer, cu salariu bun. Sau poti avea firma ta. Orice bagi la cap cum trebuie iti va folosi.
Ai mei imi explicau ca ii doare la pateu de ce note aduc acasa. ii durea mai mult daca nu stiam ceva, decat daca am luat un 10 sau un 5. Tata-miu mi-a explicat din pruncie ca este mandru de mine ca stiu, nu ca aduc un 10.
Am fost un copil foarte sarac. Singura sansa a fost invatatura.Nu toceala idioata, invatatura. Am luat si cate un patru la viata mea si spun sincer ca l-am meritat.
Dupa cum ii explic lu’ ala micu, nu este rusine sa muncesti fizic. Sa lucrezi in 3 schimburi in fabrica sau sa incarci paleti cu marfa este o munca cinstita. prost platita, grea, dar onoranta, ca orice munca. Dar de ce sa nu iei bani mai multi, stand si coordonand echipa de “paleti”, facand un site, conducand un mic business, suficient de lejer ca si venituri incat sa iti permiti un trai decent?
De ce sa nu lucrezi intr-un domeniu in care conteaza CREIERUL si castigurile sa fie pe masura? De ce sa nu poti alege tu ce cale sa iei, avand insa in cap ce trebuie? In loc sa ai de ales intre putine munci, grele, chiar onorante.
Nu stiu cati ani ai tu, Andrei, dar la 30 de ani iti pot spune ca am un job mai mult decat misto, ca am venituri decente si ca muncesc lejer. Si, odata ce voi face marea trecere exclusiv pe businessul meu cel mic, voi castiga banii mei si nu voi mai accepta nimic niciodata de la nimeni.
Puteam sa vand in aprozar, daca la varsta de scolarizare faceam ceva pe ideea de studiu. Asa am prins ce am putut din scoala, am invatat o limba straina la nivel mai mult decat avansat si am fost in stare singura sa intru in noi arii in care am invatat totul de nebuna.
La varsta mea pot spune ca se pot face bani in lumea asta muncind mai lejer decat altii (nu vorbim de prostitutie, nu o luati la faza asta), avand un program de “gravide” si consumand de preferat mai putini neuroni 😉
Ot pentru votez eu. Se intampla exact cum spui. In clasa se lucreaza doar cu cei care merg mai bine, pe ceilalti ii baga profesorul in seama doar cand e musai sa le puna nota. Daca esti suficient de timid si destul dee putin interesat de materia respectiva, esti pierdut.
Acasa, cand esti doar tu cu profesorul nu te mai poti eschiva. oricat ai fi de timorat.
Am 17 ani. Inca o data sunt de acord cu tine, dar eu o sa zic asa:
Taica-miu a facut politehnica pe barba lui… a muncit s-a chinuit etc. Acum are o firmulita de termopane si o duce decent, in sensul ca ii ajung banii sa ma trimita pe mine la mare, sa-si ia masina si sa isi faca concediul ca orice om normal. Si vin si intreb: la ce dracu i-au folosit multe nopti nedormite sau muncite ca sa termine facultatea aia?
Andrei, intreaba-te mai bine daca fara noptile alea nedormite ajungea unde e acum. Poate scoala (inclusiv facultatea) l-a format ca om, i-a deschis ochii….. Poate fara noptile alea nedormite nu ajungea sa aibe firma lui, poate era si acum unu’ de tragea la saiba in cine stie ce intreprindere falimentara.
Cred ca “home-schooling” e o solutie mai eficienta deoarece atunci cand din 30 de elevi doar 2 vorbesc engleza la nivelul cerut de programa,restul de 28 nu reusesc sa inainteze si ii trag in urma si pe ceilalti doi.
Vorbesc engleza fara probleme de prin clasa a 7-a(cu probleme de la 5 ani) pentru ca am o inclinatie spre invatat limbi straine si am prins-o din zbor de prin filme.Dar cei fara asemenea “aptitudini” nu au sanse sa invete engleza,sau orice alta limba straina,in sistemul nostru.E pur si simplu imposibil deoarece profesorul nu sta pe loc pana stapanesc toti conditionalele,de exemplu,el preda,face exercitii,da test si la revedere!,trebuie sa urmeze programa.Iar in scolile noastre clasele sunt mult prea numeroase.Cand suntem 10-15 copii putem lucra in liniste,ne putem concentra si rabdarea profesorului nu e atat de incercata.Cu 30 de copii e altceva.Am o profesoara foarte buna,cu vocatie pentru meseria ei,dar de una singura nu poate ajuta atatia copii sa invete intr-un an ceea ce ar fi trebuit sa invete in 8.
De asemenea,la un moment dat carentele celorlalti devin un chin si pentru cei mai avansati deoarece orele de comunicare devin monologuri din care restul copiilor nu pricep nimic.Nu ca ar incerca.Daca se obisnuiesc cu ideea ca nu pot sa invete isi pierd orice interes.
Trebuie sa recunoastem ca invatamantul romanesc e la pamant. Sunt foarte putini profesori care vor ca toti elevii lor sa ramana cu ceva. Sunt foarte numeroase cazurile in care parintii isi mediteaza copii pentru a putea intelege si tine pasul cu materia.
De acord cu Sabotor. Din scoala poti spune ca iesi cu putina materie care sa iti ramana in creier, daca nu o “exersezi”. Dar totusi, daca ai invatat si nu te-ai jucat, iesi clar cu ceva. Asta face diferenta intre “tocilarii” fara creier si copiii care invata in mod real si se dezvolta. Si aici nu mai este vorba despre note si alte balarii, pur si simplu despre efortul intelectual al fiecaruia.
Prin tinereturi citeam in disperare. Adica in disperare. O carte pe zi, poate doua, daca erau mai “mici”. Am pierdut in adolescenta multe nopti pentru ca nu puteam inchide cartea si ajungeam la ora 7 dimineata la “sfarsit” si ma culcam incantata ca am terminat-o. Faza asta m-a ajutat (pe langa niscaiva cultura generala si usurinta in scris-vorbit) la antrenarea pentru un citit mai rapid. Nu is Iorga sa citesc atat de repede, dar clar citesc mai repede decat multi si am “talentul” de a simti imediat unde sa insist si ce paragrafe sa scanez repede si sa trec peste ele. Asta te ajuta cand inveti singur sfantul stie ce si poti parcurge informatia mai repede. Spuneam ca studiez tot felul de prostii, de la web pana sfaturi de business. Am carti pe care le citesc de pe comp sau pe “hartie” si faptul ca pot citi mai repede ajuta. Ca nici timpul asta nu e chiar nelimitat, de gratis nici atat nu poate fi vorba.
tatal tau banuiesc ca a fost genul de student destept, care a stiut “ce sa ia” din materie. Scoala antreneaza gandirea logica, matematica aia pe care o uraste toata lumea este si ea importanta. Nu discut despre limba romana si literatura, hulite si ele la greu. Modul execrabil in care se exprima insa un mare procent de populatie adulta la ora asta dovedeste ca nu li s-a bagat suficienta invatatura din domeniul asta pe gat.
Esti la o varsta frumoasa si grea in acelasi timp. Pe vremea mea (acum 13 ani) modelele astea de “pseudo-ce vrei tu” nu erau. Adica inca mai stateai sa te gandesti ce tare e ala pentru ca stie, ca este cult, ca are scoala. Acum, cand vezi toate fufele expirate ca ies din masina pentru care numai ele stiu cat au “…”, te prinde criza de nervi.
Si atunci vine tatal tau sau eu, sau alti “batrani” din astia sa iti cante versurile de “invata”. Ideea este ca, daca nu esti superba si dispusa la orice pentru 2 lei, nu prea ai alta sansa, decat sa iti faci banii pe munca cinstita. Si ajungem la vechea discutie ca, daca ai stiut ce sa iei din scoala si ai apetenta pentru studiu si crestere personala, nu exista domeniu pe care sa nu il poti stapani. Poti avea un job decent cu un salariu bun sau, ca tatal tau, un business care sa iti ofere traiul ala.
Lasati stoarfele si cocalarii sa existe, asa stiu ei ca este mai bine. Si voi, cei care aveti creier mai mare decat o gaina, bagati in el cat se poate, ca vine batranetea si nu mai inmagazineaza atat 😀
Si vorba Guerrillei “binili invinge” 🙂
Problema scolii in ziua de astazi o reprezinta profesorii si parintii. Fiecare-si are partea de vina in ce se petrece cu copiii si adolescentii de acum.
Falfairea de profesori din scolile romanesti distruge tot ce s-ar putea cladi in mintea elevilor. Noi am avut aceeasi profesoara de biologie din clasa a cincea pana in clasa a opta. Acelasi profesor de romana in tot liceul. Si tot asa, ati prins ideea. E clar ca oamenii astia s-au lamurit destul de rapid ce ne poate pielea si au stiut ce sa exploateze sau sa cizeleze la fiecare dintre noi. In asa fel incat, dintr-o clasa de 33 de elevi, fiecare a ajuns ceva in viata. De la politai sau asistent medical/farmacist pana la neurolog cu master in Franta. Ne-a fost drag sa ne intalnim de 15 ani si sa povestim fiecare despre noi. Ne-a fost drag sa ne revedem profesorii care ne-au frecat ridichea ani la rand.
Asa ca statornicia profesorilor in scoala si dragostea de meserie ne-ar scuti de discutii de acest gen.
Spuneam acum, la intalnirea noastra, ca mi-ar fi placut sa facem liceul noi, asa cum eram atunci, in vremurile de acum. Sa avem atatea surse de informare si posibilitati de a invata ar fi fost extraordinar. De a invata PENTRU NOI nu pentru parinti sau profesori sau note. Pentru propria curiozitate, pentru propria dorinta de a sti.
Prea mult ne uitam la altii. Prea mult ne ofticam ca altii fac si dreg. Da. Tu muncesti de-ti sar capacele si altul alege calea mai usoara. So what? Credeti ca Moni va fi vreodata mai mult decat “nevasta lui Iri”? Cred ca si Sorbona daca face nu se va uita nicicand prima alegere pe care a facut-o.
Of. Cred ca atentia si zambetele pe care i le-ai dat i-au insuflat atata incredere! Il invidiez. Avem asa de multa nevoie de oameni care sa ne considere destul de valorosi incat sa investeasca in noi cu dedicare ca si cum am fi singurii de pe pamant. N-o sa te uite in vecii vecilor. God bless you.
foarte frumos articolul. ma meditezi si pe mine la engleza?