Physical Address
304 North Cardinal St.
Dorchester Center, MA 02124
Recviem pentru o iubire mare
S-au cunoscut acum câţiva ani la un party studenţesc. El a privit-o şi a simţit că îi fuge pământul de sub picioare. Era micuţă de statură, brunetă, ochi negrii şi “şmecheri”. O studentă la Litere, venită din Oltenia, taman în Banat. El era fiu de mare patron de firmă de construcţii, dar ea nu ştia asta. I-a aruncat şi ea o privire şi s-a făcut că îl ignoră toată seara.
S-au reîntâlnit la o altă petrecere, ea însoţită de colegele ei, el cu băieţii. Se plăceau, dar erau prea timizi să facă un pas. Până la urmă masculul “feroce” s-a dus şi a cucerit-o cu vorbele sale. Nu era un tip cult, nici măcar sclipitor de deştept. Ce te atrăgea la el era însă comportamentul, modul de relaţionare. Făcuse şi el ceva facultate (nu accepta tată-su viaţa fără diplomă, pentru că spera să îl atragă în business), dar era pasionat de fotbal. Arbitra meciuri de divizii inferioare, dar o făcea cu deosebită pasiune.
Nu ştiu care a fost “declicul” până la urmă, dar s-au îndrăgostit unul de altul şi s-au căsătorit peste câteva luni.
Răutatea mea de femeie doreşte să găsească o motivaţie “nasoală” pentru atracţia dintre ei, dar nu reuşeşte. Refuz să cred că ea l-a luat pentru bani (nici ea nu murea de foame, chiar dacă tatăl lui avea avere serioasă), pentru că ştiu că nu este cazul. Am petrecut un an plin împreună la acelaşi loc de muncă şi el era pe acolo aproape zilnic. Şi se sorbeau din ochi de parcă timpul stătea în loc.
Pe vremea aia, când îi vedeam atât de îndrăgostiţi, făceam ce face orice alt om implicat într-o relaţie: mă îndoiam că eu îmi iubesc omul destul de des şi de intens. Mă gândeam că poate ceva nu e în ordine, că nu stăm să ne sărutăm cinci minute la despărţire sau că am făcut dragoste doar de 2 ori săptămâna asta.
Normal că nu erau motive de îndoială, dar comparaţia nu era în favoarea noastră. Perechea asta se iubea atât de intens, că ne făcea pe restul din firmă, toţi oameni cu “obligaţie” să părem frigizi.
Dacă ar trebui să caut de pe atunci semne ale “sfârşitului”, singura chestie care nu era prea lină era situaţia cauzată de refuzul lui de a renunţa la munca în fotbal, chestie care le răpea weekend după weekend. Nici rugăminţile ei, nici ameninţările nu au funcţionat. Aşa că a lăsat-o şi ea moartă şi s-a bucurat de relaţie, aşa cum era ea de frumoasă în rest.
Se înţelegeau de minune, chiar dacă discuţiile nu puteau trece în domeniul “cultului”, pentru că el nu împărtăşea cultura ei şi nici gustul pentru frumos. Mai glumea şi ea “mă, e atât de prost”. Nu era prost, dar nu puteai discuta despre Shakespeare cu el sau despre cine ştie ce documentar isteţ. Nici nu prea simţea ea nevoia de discuţii savante, pentru că se iubeau mult şi înţelegea că omul perfect e greu de găsit. Micile lui imperfecţiuni păleau în faţa calităţilor pe care clar le avea şi ea a ştiut mereu să le aprecieze.
Spre finalul şederii mele în firmă au decis să aibă şi un bebe, că tot erau căsătoriţi de aproape 2 ani şi fericiţi ca nimeni pe lumea asta. Au avut noroc şi peste câteva săptămâni ea a venit radioasă la firmă. Da, se întâmplase şi asta.
Evenimentul îl schimbase şi pe el, se maturizase instant. Am mai prins ceva timp cu ei şi cu burtica mereu în creştere. Pe ea o deranja că “arată ca o vacă”, în timp ce eu îi cântam că arată super bine (chiar arăta) şi că important este acum bebiţă, după aia, dacă va dori, vor dispărea şi kilogramele alea în plus, iar el îi spunea de 10 ori pe minut cât e de frumoasă şi cât de mult o iubeşte.
Bebe s-a născut, un băieţel absolut superb (din doi părinţi frumoşi, nici nu putea ieşi altfel), îmbrăcat de mămică mai ceva ca în Neckermann. Ah, uitasem să menţionez că mămica intrase la un regim de slăbit decent şi arăta mai ceva ca în anul 1 de facultate. Părinţii lui au terminat casa din “suburbie” şi s-au mutat acolo cu bebe.
Şi de acolo s-a dus dracului totul.
Nu înţeleg nici acum ce s-a întâmplat. Ce a determinat certuri tot mai dese şi mai intense. Noua responsabilitate, copilul nu e ceva de joacă. Sau poate faptul că s-au rupt de viaţa “mondenă” din oraş, acum că locuiau în afara lui şi aveau şi copilul. Poate revenise în discuţie vechea problemă a meciurilor şi teama ei că va creşte copilul “singură”. Nu ştiu, pot doar să speculez.
Cert este că din dragostea aia mare, a rămas doar ură. Au divorţat acum câteva săptămâni şi între ei e acum loc numai de injurii şi cuvinte grele. Copilul va rămâne la mamă şi el se va implica în creşterea lui, dar acum este ocupat să se certe cu ea de câte ori se întâlnesc. Ea are un prieten, un tip citit, cu care petrece weekendurile afară din oraş. Călătoresc şi ea declară că a găsit în el ce nu găsea în fostul soţ.
A fost o iubire mare. Ştiu asta. Şi pe vremea aceea, când pasiunea ardea atât de tare, putea trece cu vederea incompatibilitatea “intelectuală”, pentru că nu aveau timp de despicat firul în patru. În anii care au trecut însă, probabil că flăcările s-au mai domolit şi diferenţele şi-au arătat capul urât.
Drum de întoarcere nu mai este, s-a încercat chiar şi consiliere matrimonială, dar el a ieşit val-vârtej de la prima şedinţă. S-au spus multe şi divorţul este pe final. Am rămas cu gura căscată când am auzit vestea şi îmi pare sincer rău pentru fericirea lor. Pentru că au fost fericiţi.
Nu sper decât să reuşească să fie suficient de maturi încât să se implice corect în creşterea copilului, atât de dorit de ei. Şi să găsească fiecare dragostea alături de cineva nou. Se spune că iubeşti cu adevărat o singură dată în viaţă. Mi-aş dori să cred că ambii încă pot iubi, chiar dacă relaţia lor i-a secătuit de tot ce au avut mai bun.
De cele mai multe ori iubesti o singura data in viata pentru ca fiecare noua relatie o vei judeca reflectata prin lentila acelei iubiri. Pacat…
Vezi tu fata draga, daca astia doi nu cauta ECHILIBRU si nu cauta sa vada si “bubele negre” din capul celuilalt si sa i le accepte, pan la urma totul se cam duce de rapa. I LOVE YOU sau TE IUBESC, e usor de spus. Insa e mai greu sa il faci pe celalalt sa simta lucrul asta, ca e nevoie de gesturi, de atentie, de renuntari si multe altele… Lucruri pe care el nu le-a oferit! Pacat insa ca ea nu a avzut acest lucru!
Bravo ei ca si-a gasit acum pe altcineva. Sa speram totusi ca acum vor avea ochii larg deschisi unul fata de celalalt! 😉
Din pacate cam asa este. Partea buna este ca inveti (in mod normal) dintr-o asemenea relatie si poate vei evita anumite greseli in viitor. Sau poate nu 😀
Artistu, si eu cred ca e vorba de ceva echilibru pe aici. Sa mai stii sa si renunti la unele chestii si sa mentii aprinsa “flacara” cat mai mult timp. Am urat ideea de “tiganie” intr-o relatie. Eu nu ma cert, discut calm chestiile care nu sunt poate OK si nu caut nod in papura din orice. Si nici el.
Focul de paie arde repede si se stinge la fel de repede. Sunt si astfel de relatii, care traiesc putin, dar intens. Pacat ca au facut un copil, care va fi marcat de ceea ce li se intampla, mai ales ca banuiesc ca el este cauza rupturii lor. Copilul implica multe renuntari si poate ca ei n-au fost gata pentru ele.
Cine stie, poate ca maturizandu-se, traind separat o vreme, judecand la rece, vor reusi sa gandeasca altfel la ceea ce a fost intre ei. E adevarat ca intre ura si iubire e un pas. Fie intr-un sens, fie in celalalt.
Crisia si eu ma gandesc la copilul ala. Viata cu un singur parinte nu e deloc “moale”.
Moldoveanca, cred ca si ideea ca au “crescut” in directii separate se poate pune la “gramada”. Si certurile tot mai dese. Oricat de dulce e impacarea, dupa cum zic unii, tot erodeaza o relatie.
Sabotor, nu s-au mutat cu parintii. Au avut casa lor, casa visurilor. Si eu cred ca o mare importanta o are comunicarea ..
2 ani de zile + copil nu inseamna foc de paie. Adevarul e ca in foarte multe relatii cei 2 cresc in directii separate, pana cand ajung ca doi straini, si eu cred ca asta s-a intamplat si in cazul povestit de tine. Cum se poate impiedica asta? Nu zice nimeni sa nu mai cresti. Dar ar trebui sa fii constient in fiecare minut de cresterea celuilalt. Pun pariu ca ea nu i-a pus lui intrebari din fotbal si nici el ei din Shakespeare…
S-au mutat cu parintii lui? Daca da, eu zic ca acolo e motivul. Pe de alta parte, dupa ce trece vapaia aia de la inceput, trebuie sa poti vorbi cu cel de langa tine despre lucrurile ce-ti plac. Iar daca ei ii placea Shakespeare iar lui fotbalul……
Se zice ca trebuie sa te casatoresti cu cineva cu care poti vorbi foarte usor ore intregi. Dupa ani si ani … acesta este lucrul care tine o relatie.
Vroiam sa zic si eu ceva despre distinctia intre eros si dragoste adevarat, dar cred ca au comentat ceilalti destul. 🙂
Dupa “focul de paie”, de multe ori dragostea e o alegere nu un sentiment. 🙂
Pacat de faptul ca e o a treia persoana la mijloc (copilul). Totusi o viata e ceva sublim si nu cred ca trebuie regretata aparitia baietelului pe lume.
Iubiti-va cu foc dar si logic! 😛
Mama de cate ori m-am uitat la ”super relatii” si am zis : Nu inteleg ce s-a intamplat. The answer : We are monkeys, what more could you want ?
aaaah…crap! deci nici banii, nici cultura, nici casa nu te transforma cat te transforma alti oameni.
Acolo unde pare ca este armonie si iubire infinita poate aparea dezechilibrul destul de brusc. Iar daca nu exista comunicare si cearta din cand in cand, problemele si refularile mocnesc in suflete, iar apoi explodeaza.
Eu nu cred in armonie perfecta intre doi oameni. Cred in comincare dintre ei si in darul de a-si rezolva singuri problemele din bucataria interioara.
E foarte greu să creşti un copil. E greu să găseşti pârghiile de relaţionare cu partenerul dincolo de copil. Primii 2 ani de viaţă cu noul membru al familiei sunt o piatră grea de încercare. Şi trebuie mult mai mult decât o mare iubire să macine piatra aia …
Trebuie maturitate în primul rând. Şi respect în al doilea rând.
De cand cu televizorul, oamenii se trezesc ca pot minti mai bine decat pot recunoaste minciuna, si asa se mint singuri pana ajung in situatii stupide, de a avea copii si iluzia unei mari iubiri cu oameni cu care nu impart, de fapt, nimic.
C-asa-i in seriale.
mnoh, unde isi baga draqul coada…
comentez la faza “nu (,) exista decat o singura iubire…” – iubirea nu este cea “de la prima vedere”, iubire inseamna respect, comunicare, renuntare, daruire…
imi pare rau pentru ei, copilul daca creste alaturi de mama, iar aceasta isi reface viata, va creste intr-o familie “normala”, tatal natural avand dreptul sa isi viziteze “samanta” caci pentru multe femei, noi, barbatii doar atat suntem 🙁 (NU generalizez)
despre iubire se pot spune multe, au fost spuse multe de multi (mult mai bine decat mine) dar iubirea nu se spune, se simte.
Da, e mai usor cand sunt doar 2 in ecuatie. Asa macar sunt doar doua persoane care trag ‘ponoasele’ dupa ce povestea se termina. Faza cu evoluatul diferit e interesanta, e clar ca nu stam pe loc si acumulam experienta zi de zi. Si uite ca unii raman in urma ..
PS: cand soarele meu e intalnirea lu’ peste. Iar raman neinformata? 😀
Asa se intampla, de obicei. Unul evolueaza, iar celalalt ramane pe loc. Responsabilitatile unei familii adevarate nu sunt pentru oricine, iar o relatie isi arata puterea atunci cand intervin problemele adevarate.
Trista povestea. O cunosc, am trait-o, desi la mine n-a fost implicat un copil…
Raspuns la PS: acum port o conversatie cu gurul Nuzzu, pe YM; sper sa-mi raspunda si te informez io, stai flexata:))
1. ce inseamna, de fapt, EVOLUTIE intr-o relatie ?!
2. toata povestea de mai sus nu a facut decat sa imi intareasca o convingere: ceea ce este extrem de frumos pe afara, sclipitor, arzator, super-beton in modul vizibil si batator la ochi ascunde, de cele mai multe ori, altceva …
Bun articol.
Offtopic (scuuuuze): Maine seara e blogmeet in Irish Pub. Ajungi?
Ajung, ca tre’ sa ma vedeti tunsa 😀
Cand apare un copil intr o relatie nu poti decat sa speri ca cei doi stiu ce au de facut. Fiinta aia nu are absolut nici o vina si ca sa il lasi fara unul dintre copii..e urat. Si hai sa nu ne ascundem dupa degete, daca copilul ramane la mama, viitorii parteneri ( ca si aspiranti la titlul de sot ) vor avea intotdeauna un dinte impotriva lu ala care nu e al lui 🙁
Foarte reuşit articol. O situaţie ca asta s-ar potrivi lejer într-una din cărţile de genul “nu-pot-să-o-las-din-mână”, care te îndeamnă să dai şi cealaltă pagină, să vezi ce s-a întâmplat.
Din păcate, se pare că nu toate relaţiile ţin pe cât ar părea că pot. Cu cât se apropie mai mult de punctul culminant, se mişcă repede în umbră şi sfârşitul. Aia e, poate se găseşte leac pentru cancer până când toate relaţiile vor merge.
Încă o dată, foarte reuşit articol
Ce pot sa spun…eram foarte entuziasmata la inceputul povestii, deoarece eram sigura ca va avea un final fericit,din ce ai povestit tu cred ca si daca i-as fi cunoscut as fi fost absolut sigura ca totul se va termina cu bine…M-am mirat cand am vazut ca nu este asa, desi intr-un fel cred ca era “normal”,deoarece iubirea nu este vesnica si ceea ce mai ramane la un momentdat este pur si simplu obisnuita, pe care nu trebuie sa facem gresala sa o transformam in certuri si alte chestii, deoarece totul se va pierde, chiar si acea pasiune(daca nu iubire) care ar trebuii sa se mentina…Doar daca de la inceput s-au mintit unul pe ei insisi si nicicand nu a fost vorba de iubire…Greu de spus…!!!…
s-au mintit pe ei insisi***:D
greseala***:D
Frumos, mi`a facut plăcere să citesc chiar dacă am probleme cu ochii şi textul nu e un fond acceptabil.
p.s fata din povestioara esti tu? ;;)
🙂 La mulţi ani de 1 Martie. Da ştiu, la blogmeet…
Salut Magic. Nu, eu nu sunt casatorita inca. Si cred ca ne asteapta o viata intreaga impreuna oricum 😉
Cunosc cazuri asemănătoare. Despărțiri mai mult sau mai puțin ieșite din tipar.
Interesant e că după 2 ani de lugu-lugu, căsătorie, copil, încă vreo 2 ani de zbang și zdrag (au aruncat cu de toate unul în celălalt, cu copilu’ mai aveau sa arunce) s-au despărțit. Și după încă vreo 2 ani în care nu au vrut să audă unul de celălalt aflu că se reîntâlnesc și că încearcă să refacă relația. 🙂
E pacat atunci cand frumosul se transforma in urat, de aceea trebuie sa avem respect unii fata de altii si sa nu lasam lucrurile sa ajunga atat de departe…
[…] ce o ţinea numai în “una caldă, una rece”. Vă scriam acum nişte săptămâni că li s-a cam terminat stocul de pasiune, aşa că s-a dus naibii […]
Tot cred ca e de preferat ceva scurt si intens si memorabil… desi asta e situatia in care se nasc parerile de rau. Altfel… nu prea poti sa regreti ceva ce n-ai simtit vreodata ca ai.