Physical Address
304 North Cardinal St.
Dorchester Center, MA 02124
Sa ne cacam in durerea voastra
În general înjur când mă înfurie ceva. Acum îs mai cuminte, că avem un copil în preajmă şi ăştia învaţă toate tâmpeniile. Pe blog am impus mereu un limbaj curat, dar acest articol va face excepţie. Sunt turbată.
A murit Mile. Un om cunoscut în cercurile media şi nu doar. Din ce spun unii apropiaţi, băiat fain. Irelevant până la urmă. A murit UN OM. Şi unii bloggeri au decis să scrie despre el. Iar alţii au decis să se oprească 2 minute din tumultoasa lor viaţă să lase un tradiţional “să îi fie ţărâna uşoară”. Sau cum s-or pricepe să zică şi ei că i-a întristat vestea şi că este păcat că s-a stins un om.
Şi avem revoluţionarii. Cei care decid despre cine trebuie noi să scrie pe bloguri. Care decid că suntem ipocriţi, că de fapt nu ştim cine e mortul şi avem chef să scriem amboulea. Că sunt victime în Chile, că mor copii în Kenya sau broaştele din Galapagos.
Doua asemenea comentarii m-au scos din plăcuta toropeală cauzată de o răceală incipientă. Sunt copii care mor în nuş’ ce spital din Bucureşti şi pe noi ne doare în fund de ei. Adică ne pare rău după “ăsta”, dar nu ne-a păsat când a murit Papa Ioan Paul al II-lea, de parcă el era tata mare şi trebuia să ţin post.
Acum câteva săptămâni a fost o situaţie similară pe blogul lui Dani, ce solicita ajutor pentru căţeluşa lui. Vă doare la bască de un câine, nu-i aşa? Reacţie normală dacă nu aveţi vreunul prin casă. Ei bine, articolul lui era pentru noi, câţiva care credeam în “cauza” lui. Au fost comentarii deplasate şi acolo, pentru că unii vizitatori au impresia că opiniile lor sunt mai importante decât relaţiile noastre. Dacă ixulescu zice că poate să îl ia dracu pe Junior al meu, eu trebuie eventual să arunc câinele pe drumuri, că doar nu contează viaţa lui pentru toţi cititorii mei. Şi cititorii mei trebuie să îmi spună ca la un idiot în ce să cred.
Fiecare credem în ceva. Sunt situaţii care ne înduioşează, sunt cauze pentru care luptăm. Uneori nu ne implicăm în unele pentru că nu avem timp – bani sau pur şi simplu suntem atât de prinşi în rahatul ăsta de viaţă, că ne trezim la spartul târgului.
Şi da, mai comentăm şi cu câte un “să îi fie ţărâna uşoară”, pentru că unii poate nu avem altă posibilitate. Şi simţim că aşa putem spune ce nu mai putem spune celui dus. Că a fost un om bun şi că viaţa unora nu va mai fi la fel. Nu a noastră personal, mai ales dacă nu suntem apropiaţii lui, dar sunt prieteni şi rude pe care acestă mişcare de simpatie îi mângâie.
Cu ce ajută căcaturile astea, veţi zice …
Când a murit bunicul meu, s-au adunat la înmormântare mulţi oameni. Oameni care nu l-au văzut de ani buni, foşti prieteni din tinereţe. Chiar dacă iniţia simţeam nevoia să îi trimit la mama naibii (că s-au apucat să vină şi ei la spartul târgului), culmea culmilor A AJUTAT. Nu ştiu cum, dar marea aia de oameni, veniţi să îi fie alături pe ultimul drum, parcă a avut un efect benefic. Normal că pe mort nu l-a mai încântat asta.
Normal că durerea de a fi pierdut pe cineva drag nu ne-a mai luat-o nimeni. S-a estompat în cei 7 ani care au trecut. Dar prezenţa lor acolo ne-a demonstrat că a fost un om iubit. Că a marcat vieţile unor oameni, suficient încât aceştia să vină 2 ore la cimitir. Că nu au bocit toţi, că pe mulţi îi preocupa inflaţia din lunile în cauză, vremea prea caldă sau că fiica a rămas borţoasă, e la fel de natural. Dar au avut mărinimia să ne fie alături, chiar şi “declarativ” numai şi aibă suficientă delicateţe încât să nu îmi spună “ce dracu’ îl plângeţi. Ştiţi că a murit de cancer, avea 69 de ani, îs copii care mor la orfelinate şi pe ei nu îi plânge nimeni”.
Nu are nimeni dreptul să decidă pentru cine merită sau nu să verşi lacrimi. Nu are dreptul nimeni să decidă în ce cauze avem “voie” să credem. Şi ce mesaje avem dreptul să publicăm PE BLOGURILE NOASTRE.
Vi se pare irelevant că a murit un munte de om de 34 de ani? Un om care avea viaţa în faţă? Care în urmă cu câteva săptămâni s-a implicat într-o cauză pe care putea la fel de bine să o ignore? OK, nu scrieţi. Nu băgaţi comentarii cu “dumnezeu să îl odihnească” (da, acum am scris intenţionat cu “d” mic, aştept credincioşii lu’ peşte să mi-o tragă că nu am respect pentru religie şi să concluzioneze ce vacă atee sunt). Lăsaţi-i pe alţii. Şi comentaţi pentru cauzele care contează pentru voi.
Dar nu scrieţi că moartea Papei este mai importantă decât moartea unui om de 34 de ani. Nu scrieţi că situaţia tragică a copiilor din nu ştiu ce orfelinat e mai dureroasă. Nu se compară tragediile, că nu suntem la pisoar să ne comparăm “sculele”. Şi nici nu jucăm Turbo să comparăm maşinile de pe “surprizele” alea de hârtie cerată cu care ne jucam în 90. Cum dracu să vii pe un blog să spui că nu contează că a murit.
Mă gândesc ce plăcut ar fi pentru prietenii apropiaţi ai lui Mile sau pentru familie, să dea peste “revista presei” şi linkurile de pe online. Lumea mai caută una-alta. Poate doresc ei să vadă cam ce s-a scris. Şi ce bucurie imensă trebuie să aibă când un necunoscut comentează pe un blog că viaţa omului lor iubit nu valorează nici cât moartea unor necunoscuţi.
Am spus de multe ori asta şi în discuţiile faţă în faţă cu oamenii, şi online. Dacă nu ai ceva constructiv de zis, taci dracului din gură. Nu batjocori memoria cuiva. Nu comenta “negativ” când acest comentariu nu aduce decât disconfort şi durere. Nu crezi într-o cauză. Ignoră articolul. Revino pe blogul respectiv, când simţi că autorul e pe linia ta de gândire. Nu spune unor oameni să nu trimită un gând cui doresc ei.
Nu, nu l-am cunoscut personal pe Mile. Din ce îmi spune chiar “soarele” şi alţii, care au avut plăcerea, a fost un om deosebit. Aşa cum suntem toţi pentru cei care ne iubesc şi ne sunt alături. Nu am lăsat mesaje de compasiune pentru băgare de seamă. Mă gândesc doar că era cu 2 ani mai mare decât mine. Mă gândesc cât ar suferi familia mea, dacă m-ar îngropa la o asemenea vârstă. Ce suferinţă ar fi pentru omul care mă iubeşte.
În virtutea acestor considerente lăsăm şi noi un mesaj de condoleanţe pe unde putem. Pentru că teoretic pe cei dragi nu îi încălzeşte cu nimic că ne-a întristat o moarte nedreaptă. Nu le ieftineşte serviciul comemorativ, nu le şterge din lacrimi. Dar, deşi pare imposibil, într-un fel valul acesta de simpatie ajută. Cu atât putem noi ajuta în acest moment.
Un OM a murit. Condoleanţe familiei. Şi lui, un loc între îngeri.
M-ai deprimat. N-as fi crezut vreodata ca suferinta unor oameni poate fi terfelita la modul asta, sau ca se vor gasi voci care sa pretinda ca stiu cum trebuie sa reactionezi intr-o asemenea situatie. Nici nu stiu ce sa zic. “Odihneasca-se in pace” sau “condoleante familiei” parca nu mai au nici sens, nici putere sa transmita ceva acelor oameni a caror lume s-a prabusit. Imi pare rau.
Cata dreptate ai, Dojo! De curand am vazut cu ochii mei situatia in care cei dragi citeau comentariile aparute tot in urma unei tragedii. O persoana foarte apropiata incerca cu disperare sa apere o alta, care nu se va mai putea in veci apara, de niste comentarii extrem de deplasate. Si asta pentru ca se gandea ca persoana plecata dintre noi era mama, mama unor micuti care ar putea sa citeasca totul la un moment dat. totul, adica niste neadevaruri spuse de dragul de a spune ceva… ma rog, situatia e alta, insa tot acolo ajungem. exista atatea modalitati de a ne umple timpul, de ce sa o alegi tocmai pe asta…
Condoleante familiei lui Mile Carpenisan. A fost un om care a lasat ceva in urma. Care a atins vieti, cum spun oamenii printre care stai tu acum (in engleza, bineinteles). Odihneasca-se in pace!
Dumnezeu sa-l ierte si sa-l odihneasca in pace! Sincere condoleante familiei si celor care l-au cunoscut!
sincer, te sfatuiesc sa incerci sa nu te mai cobori la nivelul lor, sa nu iti mai faci “sange rece” din cauza unor inadaptati sociali… normal ca pentru ei nu e importanta aceasta viata… de ce? pentru ca nu le aduce nici un beneficiu… chiar m-am uitat ieri la stiri, si singuri care au amintit de moartea lui au fost cei de la antena1 (e de inteles, a fost colegu’ lor), dar si ei m-au enervat, pentru ca a fost o “stire” de umplutura, parca au dat-o din obligatie, de vazul lumii… urat, foarte urat. A fost un om deosebit, s-a implicat in mult prea multe actiuni sociale… nu pot decat sa spun:
Tarana usoara!
Nu te vom uita!
Moartea e un subiect sensibil. Cu totii stim ca asta ne asteapta si cu totii incercam sa facem fata ideii in felul nostru. Doar ca pentru unii, felul asta inseamna bravada ieftina. Pentru altii singurul mod de a-si usura durerea si frica in fata mortii este sa arunce cu rahat in durerea altora (nu stiu ce mod tampit o fi asta dar ma rog, poate ca pe ei ii racoreste).
Bravo! Complet de acord.
cred ca e cel mai bun post citit azi pe bloguri…
si plin de bun simt!
“Smecherii-aia” n-or sa inteleaga ABSOLUT NIMIC din postul cu suflet de mai sus. Imi pare foarte rau ca trebuie sa iti spun dar te-ai chinuit degeaba. 🙁
“Nu are nimeni dreptul să decidă pentru cine merită sau nu să verşi lacrimi. Nu are dreptul nimeni să decidă în ce cauze avem “voie” să credem. Şi ce mesaje avem dreptul să publicăm PE BLOGURILE NOASTRE.”
Bine zis… dar. DAR!
Daca te decizi sa-ti faci publice sentimentele si daca lasi restul lumii sa raspunda, trebuie sa te pregatesti si pentru raspunsurile neplacute. “X” isi deschide blog, lasa (ba chiar invita) lumea sa comenteze, apoi se supara ca nu ii convin comment-urile — e o situatie aiurea pe care am vazut-o de multe ori din pacate. E usor de evitat situatia in cauza, chiar nu va inteleg de ce va complicati asa.
Cand apare cate un troll din asta e cel mai bine sa il ignori. Isi face singur mai mult rau decat i-ai putea face tu 🙂
Si mie mi-a parut rau de moartea lui Mile. Din ce il stiam la tv, din ce am mai citit pe al lui blog, stii cum e acum, te simti “atras” de un om si dupa ceea ce citesti pe blogul lui. Si am refuzat sa fac referire directa la el intr-un articol pe blog pentru ca nu mai am chef sa-mi sara lumea in cap cum ca as vrea sa fac trafic din pe urma tragicii intamplari.
Insa am o intrebare: daca ai 10 lei pe care vrei sa-i donezi, ii dai sa salvezi viata unui caine sau a unui om?
Pavel, am donat bani si pentru oameni si pentru caini. Nu vad care este problema.
ii dai la cine consideri tu … acum sincer, oameni suntem toti, daca ma simt mai apropiat de un caine (din cauza ca e cainele vecinului, sau cainele despre care am auzit ceva la TV), o sa ii dau ptr caine…
Nu ma vad in stare sa dau bani pentru un caine, stiind ca alt om are nevoie de ei. Si nu, nu zic ca e o problema, ci doar asa de principiu. Insa vad ca te feresti de un raspuns clar.
Am incercat sa nu comentezz nimic legat de moartea lui Mile, care mie personal mi-a dat mult de gandit. Am zis in gand un “Dumenezeu sa-l odihneasca” si in continuarea gandului m-am cutremurat. Azi esti maine nu mai esti, ce ti-e si cu viata asta. 🙁
Există în jurnalism aşa numitele legi ale proximităţii, care stabilesc impactul unei ştiri asupra publicului. Una din acestea este legea proximităţii psiho-afective, care spune că o ştire are un impact cu atât mai mare, cu cât receptorii să sunt legaţi, afectiv şi emoţional de subiectul respectivei ştiri. Este ceva natural, pentru că oamenii trăiesc în mod natural, în comunităţi relativ mici de mărimea unui trib din vechime. Nu se poate să-ţi pese la fel de mult de propriul copil, de al vecinului, de al unui ţăran din dintr-un sat de care nu ai auzit, sau de al unui muritor de foame din Kenya. Aşa că fiecare are dreptate în felul lui. Societatea modernă a distrus comunităţile umane naturale, iar tehnologia a creat în mod artificial şi forţat acest “sat global” în care suntem conectaţi fiecare cu dramele personale ale celorlalţi. Nu putem participa afectiv la toate tragediile de pe această lume, deoarece viaţa ar deveni aproape imposibil de suportat.
Stiu de gafa impardonabila si execrabila a “jurnalistilor “antenisti DAR …au existat oameni care sa faca glume de santier vis-a-vis de moartea lui Mile ??? Serios ???
WTF ???
Sunt pe zi ce trece tot mai scarbita de fratii mei homo sapiens sapiens (???)
@ Dan Ciulea eu am zis ca-s tampita cand mi s-a parut ca domnisoara de la stirile Antena 1 isi stapanea cu greu un zambet in timp ce prezenta aceasta stire in taiorul ei negru.
@Nina Very good point! Ar trebui sa ne dea de gandit noua, celor tineri: tineretea nu e vesnica si nu e atotputernica, nu ne apara de nimic (nici macar de ridicol). Tanar nu este automat egal cu sanatos.
Multumesc! … la un moment dat, ma gandeam ca sunt singurul care a observat lucru asta… mersi!
cenzurezi sau nu dar EU II FUT IN GURA PE NESPALATII CARE ACUM 1 SAPYAMANA HABAR NU AVEAU CINE E MILE SAU IL UITASERA!
se trezesc toti analfanetii care au calculator sa comenteze…
te astept acasa, si incerca sa ai fun…
@Pavel, ti-am dat un raspuns clar. Am donat pentru ambele cauze. Ce alt raspuns as putea oferi?
La fel ca multi altii nu intelegi ca cele 2 iubiri (de oameni si de animale) NU SE EXCLUD. Am 2 caini in casa, am salvat de la moarte inca unul si unul mi-a murit acum cateva luni in balcon cand banii si dorinta de a-l salva nu au fost suficiente. Nu ai cum sa intelegi “interesul” nostru SI pentru animale, daca gandesti ca nu poti iubi animalele, doar pentru ca iubesti oamenii. Am ajutat si oameni si sunt deschisa la orice ora.
Caritatea nu se conditioneaza. Daca pentru tine animalele nu sunt importante, sunt oameni care se gandesc si la ei. Fiecare cauza are oamenii care cred in ele. Unii oameni cred in mai multe cauze si nu asta nu consider ca ii face mai putin “importanti” decat cei care stiu doar una si buna. Exista zeci de mii de proiecte caritabile, exista milioane de fiinte care au nevoie de sprijin, ca sunt oameni, foci sau ulii. Atat timp cat fiecare incercam sa ne gandim si la ei, zic ca stam bine.
Nu am scris nimic pentru ca in ziua respectiva nu imi puteam tine capul drept,iar mai tarziu mi s-a parut tardiv sa fac un articol despre el.
Mi-a parut rau pentru Mile , in primul rand pentru varsta lui, e cumplit sa vezi un om cu viitorul in fata sa dispara astfel si dupa aceea ca era cel care ii luase interviu lui Artan…
Am ales sa tac si imi inghit nodul din gat.
Intrebarea mea este de ce nici o televiziune profi din Romania nu l-a “curtat” ? Pentru ca avea principii si era mai incomod de lucrat cu un astfel de om?
Imi pare rau pentru el si regret pierderea unei persoane dragi pe care o resimte familia sa.
Adevarul e ca si pe mine ma irita anumite initiative de strangere de fonduri (in cazul lui Mille chiar am fost socat pentru ca in copilarie ii urmaream reportajele, printre singurele profi de la Antene , iar omul intrase intr-un con de umbra).
Da chiar si asa, cand se pune lumina reflectoarelor pe oameni despre care nu se poate scrie nici macar un rand relevant, am micile frustrari (stiind oameni valorosi care au acceptat alta soarta). Totusi, motivul pentru care ma abtin este ca postarile de gen sunt scrise , asa cum bine spuneai, de si pentru oamenii carora le pasa, pentru care omul ala ”irelevant” este totul in lume. Apropiatilor nu le pasa ca un bloggeras e ofticat undeva intr-un colt de lume ca X primeste bani iar Y, fost cercetator academic se stinge in mizerie.
De ce le-ar pasa ? Probabil si eu as proceda la fel in alte conditii.
Am ramas mut de cata rautate exist la noi . cand aveam vreo 7 ani an avut o vecina ( prietena de joaca foarte buna) in bloc de varsta apropiata care sa imtamplat sa moara de leucemie si ai mei ma invatase ca atunci cand mori tanar D-nzeu are nevoie de tine … cat despre caine acum 1 an am avut un Pembroke Welsh Corgi care la 13 ani a facut un accident vascula si 2 saptamani am tot sperat ca se mai recupereaza cu eforturi , tratamente si ff multi bani,
nu sunt de acord cu aceasta adresa sunt niste nesimtiti stiu ce durere este sora mea avea un caine si a mancat o frunza de aleandru e rau a cazut jos din picioare cand a a uzit ca a murit ea nu stia pentru ca era in spani a doua zi ea spus sorei mala dumnezeu sal ierte.