Cum ne-am cumpărat casă în America

Cum ne-am cumpărat casă în America

Mă codesc de 2 săptămâni să scriu această poveste, pentru că va fi lungă. Pe alocuri îmi voi aminti de momente neplăcute, dezamăgiri, extenuare. Dar poate ar trebui să scriu pentru a nu uita și, cine știe, pentru a-i ajuta pe alții care se gândesc la acest pas.

Înainte de a vă arăta casele pe care le-am dorit și nu le-am putut cumpăra, înainte de a mă plânge de un proces ce a durat aproape 4 luni (de când am început să vizităm zona și să facem primele demersuri, până când am semnat actele), aș dori să nu uit AJUTORUL pe care ni l-au oferit atâția oameni minunați.

Am stat o jumătate de an fără să plătim chirie (2 în total, pe când era doar turiști), în casa prietenilor noștri, am primit de toate (de la mobilă, la haine, jucării și cărți), am fost ajutați cu bani, cu sfaturi etc.

Toată relația cu banca a fost condusă de o prietenă ce activează ca mortgage broker, care a muncit ca un rob luni la rând, pregătind acte, făcând estimări, recuperând bani trimiși de mine aiurea în tramvai, dând sute de telefoane. Fără ea și echipa ei (agent imobiliar și avocat), probabil nu aveam subiect de articol.

Am avut prieteni care au cărat mobilă cu noi, care ne-au hrănit și găzduit și, când simțeam că pur și simplu nu putem să mai urcăm încă o dată în mașină, să conducem 4 ore, doar să ni se refuze oferta, ne spuneau că va fi bine. Și că se roagă pentru noi.

Procesul de a cumpăra o casă în America este (teoretic) simplu: iei o hârtie de la bancă (lender) că ești pre-approved (adică pre-aprobat pentru o anumită sumă), pregătești niște bani de avans, cauți casă, oferi un preț, se acceptă, apoi (în unele state) avocatul tău face hârtiile și mergi să semnezi.

În teorie faza sună tare bine, în practică a fost o idee mai ciudat. Nu voi luat în considerare timpul de când am început să ne uităm la casele din zona aleasă (imediat după sărbătorile de iarnă, la îndemnul șefului lui Mircea, în același timp prieten al nostru).

Am vizitat Highland Lakes la începutul lui februarie și de prin martie prietena noastră ne-a făcut pre-approval letter și a început lungul drum al calculelor și al procedurilor de împrumut.

În 6 aprilie ni s-a acceptat oferta și în 21 mai abia am semnat actele.

Dacă aveți răbdare, hai să vedem ce am făcut tot acest timp.

Din New York în New Jersey

Un apartament de 2 dormitoare în cartierul nostru costă undeva la 600 de mii de dolari, o casă trece de un milion. Este clar pentru noi că niciodată nu ne vom permite așa ceva, deci a trebuit să ne luăm gândul de la New York.

Dar Mircea trebuie să meargă totuși la lucru, deci ne-am orientat spre New Jersey, cât de cât aproape de Manhattan.

Cu pandemia, însă, absolut tot ce este „within driving distance” de Manhattan este super-scump.

Norocul a făcut ca șeful lui Mircea să aibă casă într-o comunitate privată în nordul statului New Jersey. Până acum ceva timp erau mai mult case de vacanță, dar acum lumea se mută pe bune să aibă un pic de curte (mai ales manhattanezii, ținuți luni de zile în apartamentele lor).

Am vizitat comunitatea într-o zi de februarie și, deși era totul înghețat și pădurea goală de frunze, ne-am dat seama că este o comoară de loc și că ar fi tare fain să luăm acolo o casă.

Pentru că este o zonă mai depărtată de NYC, am avut baftă să începem căutările cât bula imobiliară încă nu era la maxim. Acum de pildă, absolut orice casă e pusă direct la vânzare la cel puțin 40-50 de mii de dolari peste prețurile ce se cereau la începutul anului și se vând ca pâinea caldă.

Calcule și pre-approval letter

Imediat ce am ochit zona, am sunat-o pe prietena noastră, mortgage broker, să vedem dacă totuși ne calificăm. Am emigrat de 2 ani, aveam mai puțin de 2 ani de cărți de credit și, chiar dacă totul e plătit la zi, iar credit score-ul este sus, faptul că avem istoric scurt și sumele „împrumutate” sunt mici, eram cam la limită.

Am aflat cam cât putem împrumuta aprox. și am sunat să vedem prima casă.

Click dacă doriți să vedeți casa.

Pentru că încă mai credeam că sunt deșteapta păcii și că nu am nevoie de buyer agent (un agent imobiliar care lucrează pentru cumpărător și este plătit de fapt de vânzător), am mers direct să vedem casa.

Părea OK, cereau 239.000 de dolari. Bucătăria trebuia renovată, erau ceva probleme cu acoperișul, o cameră fusese inundată, dar ni se promitea că repară proprietarul.

Găsisem pe aceeași stradă o altă casă, ce încă mai avea panoul agentului, așa că am sunat să o vedem și pe ea. Nu am depus ofertă la asta roșie, pentru că doream să o vedem pe cealaltă și nu ne încânta atât de mult.

Casa a fost vândută cu 6 mii de dolari peste prețul cerut.


Mai multe detalii

Casa găsită de mine pe stradă, era încă „under contract”, dar cumpărătorul își pierduse jobul înainte să primească împrumutul de la bancă. Așa că aveau să scoată iar casa pe piață, dar au acceptat să o vizităm.

Deși nu arată nimic de capul ei, e complet renovată, anvelopată, cu 2 terase pe partea cealaltă, unde are de fapt 2 etaje. Am mai descoperit o cameră mică, ideală pentru oaspeți și o mini-saună finlandeză.

Ce să spun, ne-a plăcut.

I-am spus agentului că oferim prețul de listă (249.000) și să ne anunțe când e casa scoasă din contract, să putem depune oferta oficial.

Mă pune dracu să-i dau pre-approval letter-ul făcut de prietena noastră pentru altă casă (ce nu mai era disponibilă). Eram aprobați pentru 269.000, deci suficient să putem lua casa asta.

Așteptăm ca popicii 3 zile, să ne spună când se închide vechiul contract, apoi mă sună agenta să mă anunțe că scot iar casa pe piață, dar cumpărătorul inițial fusese acceptat pentru un preț între 260 și 270 de mii de dolari.

Normal, nu poți verifica asta, japița calculase că, dacă sunt pre-approved pentru 20 de mii în plus, de ce să nu încerce?

Nu am mai depus nicio ofertă și ne-am luat gândul de la casa respectivă, deși Mircea o regretă și azi. Casa încă nu apare ca vândută, sunt curioasă cu cât se va da.


După ce ne-am luat și această ..ue, prietena broker ne întreaba amuzată dacă mai vrem să ne-o tragă indivizii ăștia fără lubrifiere sau avem de gând să ne ducem și noi cu un real estate agent, că doar nu ne costă.

Ne pune în legătură cu o amică de-a ei, o ucraineancă aprigă și cu chef de muncă.

Așa că la următoarea casă ea face toate demersurile, noi doar vizităm și spunem ce și cum.

Mai multe detalii

Casa asta, deși arată impozant, e mică de tot, pentru că spațiul locativ renovat e doar sus. Camerele sunt FOARTE mici, dar ne gândeam că era OK pentru 3 oameni. Jos se poate face încă un apartament, deși e de lucru.

Curtea e uriașă, pe teren drept, la 3 străzi de terenurile de tenis din comunitate. Pentru că încă nu aveam permisul american luat, conta și asta.

Suntem de acord să plătim „asking price”, adică 252.000.

Agenta ne anunță spre seară că cică au oferte și mai mari, dar depunem oricum, că altfel nu te ia nimeni în seamă.

Mai mult nu suntem dispuși să oferim, deci … moving on.

Casa apare încă disponibilă, se va vinde cu siguranță, prețurile sunt tot mai mari.


Pentru că dracu nu doarme, luni dimineață apare o casă nouă. O sun pe agentă, dar are ceva de lucru săptămâna în cauză. Ne recomandă totuși să mergem să o vedem și ea se ocupă de ofertare și restul.

Sun eu agentul vânzătorului și mergem să vedem casa.

Mai multe detalii

Există în viață chestii pe care le regreți. Eu voi regreta cât voi trăi că nu am reușit să luăm casa asta. Si partea funny este că e pe aceeași stradă cu noi, la 200 de metri probabil distanță.

Casa nu e veche, dar nu a fost niciodată renovată. sunt ceva probleme la acoperiș, siding-ul este de lemn, deci trebuie schimbat / revopsit.

Are însă camere ENORME, față de cotețele pe care le-am văzut de obicei, un uriaș potențial. Parcelă mare, e pe vârful unui deal, ai intimitate. Două deck-uri, am mai zis camere mari?

Interesant însă, agenta vânzătorului nu pare impresionată de casa pe care cică trebuie să ne-o vândă. E murdară și decrepită, scârboasă. Ne spune că, dacă vrem casă, ne arată ea înainte de a pune pe siturile de specialitate și poate să facă pe agenta noastră.

Pe drum spre casă o anunț că totuși vom depune o ofertă.

A doua zi dimineața vorbesc cu prietena noastră broker și ne spune să dăm asking price. Casa are potențial uriaș, se poate renova destul de ușor. Și este spațioasă.

Noi ne gândim totuși la câți bani intră în renovare și oferim max. 200.000 (prețul de strigare era 230 de mii).

Agenta vânzătorului spune că totuși au decis să așepte weekendul și să vadă ce oferte sunt.

Au vândut-o cu 252.000 de dolari, mult peste ce am fi fost noi dispuși să dăm.


Acela a fost un moment din ăla „rock bottom”, când efectiv am simțit că nu mai pot merge 3-4 ore pe drum, să văd case, să-mi placă și să nu le pot lua.

Agenta noastră însă nu a uitat vorba mea „dacă mi-am pus în cap să iau casă aici, o voi lua!”, așa că ne-a trimis alte 2 case de vizionat.

Partea bună în toată porcăria asta era că acolo mergeam la prietenii noștri în vizită, se juca Nadia cu fiul lor, noi mâncam ceva bun și era ca un fel de day trip pentru copil. Și, pentru că vremea începea să fie mai OK, am decis să vedem alte 3 case:

Mai multe detalii

Cât de mică e o putză de furnică? Cam atât de mică precum și casa asta.

Avantajul era că nu era nimic de renovat, dezavantajul era că și camerele erau cât niște cuști. Bucătăria minusculă, 2 bedroom-uri în care nu cred că poți pune o saltea normală.

Listată la 230 de mii, exact atât am oferit și noi, apoi am plecat să vedem o altă casă.


Mai multe detalii

Casa era listată atunci la 190.000. Un coteț. Owner-ul era acasă și se scuza că pe deck era căcat de la câinii lui. Era final de martie, abia se topea zăpada. „Vestigiile” erau din noiembrie.

O casă jegoasă, puțind a fum de țigară, nu am știut cum să ieșim mai repede.

Am oferit în scârbă 150 de mii, au spus că au oferte mai bune. Acum e re-listată cu 20 de mii de dolari peste și curățată ca lumea. Tot un „log cabin” este, prețurile sunt tot mai umflate, că suntem pe vârf de bulă imobiliară.

Nu regret niciuna dintre casele astea, deci ne-am bucurat că am lăsat copilul să se joace la prieteni și noi am făcut research.

Am mai văzut o casă cu „failed septic”, dar cu alte probleme .. era a băncii, dar se vedea că proprietarii încă mai intră acolo. Ne-a speriat ideea de a da până în 100 de mii de dolari să reparăm fosa septică și să luăm avizele necesare, plus ideea că te poți trezi cu nebunii peste tine.

Așa că am plecat acasă în NY din nou cu coada între picioare.


E sâmbata Paștelui catolic.

Agenta noastră, ortodoxă și ea, nu vede nicio problemă să nu stea la vopsit ouăle, așa că ne pregătim să vedem încă 3 case.

O luăm pa Nadia cu noi și oprim în fața casei.

Doi bărbați ne întreabă de sănătate, le spunem că am venit să vedem casa, dar agenta e pe drum.

Ei sunt proprietarii (de fapt house flippers), dacă vrem, putem intra cu ei.

Intrăm.

Casa arată bine. E renovată. Nu e perfect, normal, dar e genul de casă în care să te muți. Lăudăm podelele drepte (e amuzant câte sunt în pantă în țara asta), faptul că s-a lucrat bine în ea.

Îl trag pe Mircea deoparte și, până agenta mai discută cu proprietarul, îl întreb dacă-i place. Da, îi place.

OK, cât mergem peste preț, pentru că la prețul de listă nu o vom lua.

Hai 5 mii, zice el. Hai 10 mii, zic eu, pentru că altfel nu o luăm.

Îl mai laud o dată pe proprietar și-i spunem că oferim 260.000, pentru că apreciem munca depusă. E de acord, BATEM PALMA, să trimită agenta noastră oferta oficială și ei o acceptă.

Mă bucur ca de o minune de Paște, fata trimite oferta, așteptăm.

Luni dimineață abia dă de agenta vânzătorului … ah, avem mai multe oferte, așeptăm până marți după-masa.

Înjur de toți sfinții, că totuși „we shook on it” și aștept a doua zi.

Marți dimineața mă sună agenta noastră că întreabă partea adversă dacă acesta este cel mai bun preț al nostru.

Am știut atunci că am pierdut și casa asta.

Nu sunt bună de nimic toată ziua, suntem gata să renunțăm la porcăria asta de căutare și asta este. Am dat 11 mii de dolari în plus, ni s-a acceptat oferta și acum aflu că nu e suficient.

Se roagă pentru noi ortodocși, catolici și evrei. Sunt încurajată din toate părțile, dar simt că nu mai pot merge mai departe. Mircea este praf, se ține mai mult de dragul meu, pentru că unul trebuie să rămână cu țiglele pe casă.

Dar este foarte dezamăgit. Îmi spune că e OK, mai căutăm. Dacă nu, avem oricum unde să stăm, deci nu suntem stresați să plecăm.

Ora 6 seara.

Mă sună agenta noastră.

Am luat casa.

Faza cu „is this your final offer” era doar o încercare de a mai smulge niște bani de la noi.

Prietena noastră broker se amuză, pentru că știe și strategia asta. Atât timp cât nu pot cere lista de oferte de la agenta vânzătorului, e treaba ăleia să scoată bani din piatră seacă. Și, într-o piață atât de dezechilibrată ca acum, în favoarea vânzătorilor, are toți așii în mână.

De la oferta acceptată la semnarea actelor

Din momentul în care oferta este acceptată, porneste un adevărat torent de acte și de muncă. De asta e bine că am avut un mortgage broker, pentru că noi singuri nu o scoteam la capăt.

Calcule de eligibilitate, trecut în revistă taxele și câștigurile de anul trecut, reparat prostiile mele (doamne, parcă am fost tâmpită de cel puțin 3 ori în lunile astea), sute de telefoane date, certat cu underwriter-ul (cel care reprezintă banca în procesul acesta), recuperat 21 de mii de dolari pierduți printr-o fraudă + prostia mea din nou etc.

Trebuia să semnăm în 15 mai, apoi în 5. Ba nu, în 7. Eram gata de semnat, dar vânzătorul nu rezolvase ceva. Încă 600 de dolari pierduți, nervi, stres. OK, semnăm pe 21.

În 21 mai am fost să mai vedem o dată casa, apoi aveam closing.

Ultima vizionare se cheamă walkthrough, este chiar ultima dată când mai poți da înapoi, să ceri una-alta, dacă nu ți se pare ceva OK cu casa.

Ne-am întâlnit cu agenta noastră, care radia de bucurie. Mi-a spus atunci că am realizat ce i-am spus la început, am luat o casă acolo.

Când spusesem chestia aia, în martie, nici nu visasem ce presupunea o asemenea treabă. Spun sincer că nu-mi mai doresc să cumpăr nicio casă în viața asta, deși toată lumea face mișto că măcar acum știu la ce mă înham.

Agenta ne-a lăsat cheile și am mai stat vreo jumătate de oră prin casă, facând planuri de curățenie și cum să punem toate lucrurile. Nadia și-a ales camera și s-a bucurat să vadă cât e de frumos acolo.

Am semnat actele undeva la o oră și jumătate distanță, la biroul avocatei noastre. O zi de vineri pierdută pe drumuri, peste 300 de km conduși de Mircea, dar cu atâta bucurie în suflet.

În casă este haos, am dus o mare parte din mobilă / cutii, dar va lua zile întregi să le punem la rând. Frigiderul nu funcționează, trebuie unul nou. Mașină de spălat, de uscat, filtru de dedurizare / epurare pentru apă.

Weekend-ul trecut a plouat și a fost frig, dar pădurea NOASTRĂ e atât de frumoasă. Am lăcrămioare și ferigă, am zeci de copaci.

Și avem atât de mulți prieteni, care ne-au ajutat să ajungem aici și pe care abia aștept să-i invit la noi acasă.

Orice share ajuta. Multumesc.
Share on Facebook
Facebook
Pin on Pinterest
Pinterest
Tweet about this on Twitter
Twitter
Share on LinkedIn
Linkedin

15 Comments

  1. Bravo. Ai fost o inspirație în România, acum ești inspirație și în SUA.

    Felicitări de casă. La un moment dat te vezi nevoit să fugi de apartamente și să iei o casă.

    Și în Londra prețurile sunt enorme. Dai aici liniștit 350 000 de lire pentru o garsonieră într-un loc decent.

    • dojo

      Ma simt magulita de apreciere 😉

      Saru’mana.

      Preturile sunt nebune in metropolele astea, zici ca au innebunit oameni. Acu’ e drept ca si la ce salarii / venituri se pot face in zonele respective, e cam de inteles ca e totul scump.

    • dojo

      Danke, domnule.

      Vedem mai departe cum o fi … prima iarna, 5 luni de zapada. Curent sa fie, ca ne-om descurca 🙂

  2. Francisca

    Am citit cu mare interes tot ce ai scris, citesc cu mare interes tot ce scrii si abia astept sa scrii din nou. Si noi am trecut printr-un proces similar, dar in Toronto, si oricum ar fi feels good sa ai casa ta, nu-i asa? 🙂

    • dojo

      E super sa intri la tine in casa, mai ales dupa ce ai emigrat si inca parca iti pare rau de ce ai lasat in urma. Daca doresti sa scrii, m-as bucura sa public. Poti trimite pe ramona@dojoblog.ro si te public 😉

  3. Salut Ramona si mersi de invitatie. Eu scriu pe un blog de vreo 11 ani (https://placenouveau.com/). Nu l-am promovat niciodata ca mi-a placut sa stau asa ascunsa acolo intr-un coltisor de internet. Am inceput din a doua saptamana dupa ce am emigrat si am uitat sa ma mai opresc. In ultima vreme, m-am cam plictisit si am inceput mult sa aberez, sperand sa imi revin :)). Eu te urmaresc mult de cand ai emigrat, ca de stiut te stiam inca de cand scriai din Romania. Stiam exact si cand trebuia sa emigrezi LOL. Si ti-am tot deschis blogul multa vreme, poate, poate…Pana cand ai revenit si m-am bucurat. Imi place sa citesc despre experienta voastra, mai ales ca ne si asemanam asa, putin. La sensul ca suntem cam la 9 ore de condus de NYC (asa l-am si vizitat acum cativa ani) si avem si noi o fetita frumoasa ca a ta :). Ma bucur de invitatia pe blogul tau si daca gasesc ceva timp, voi scrie. Oricum, ma bucur ca am indraznit sa iti trimit mesajul asta ca am avut astfel ocazia sa schimb doua vorbe cu tine.

    • dojo

      Francisca, multumesc pentru timpul acordat si pentru cuvintele frumoase. Cati e dulce de tot, esti o mama super-norocoasa.

      Te astept oricand cu drag pe dojoblog, sper sa mai apuc sa scriu din cand in cand 😉

    • dojo

      Multumim 🙂
      Inca e scurt, fata de cate s-au intamplat. Am zis sa scriu totusi, ca voi uita altfel 🙂

  4. Ma bucur tare mult pentru tine. M-ai ajutat mult cu blogul, direct si indirect, prin articole.

  5. Felicitări și s-o stăpâniți sănătoși! 🙂
    Și noi am cumpărat acum aproape 2 ani un apartament de trei camere imediat lângă Hamburg – probabil ne-am fi permis o casă, dar nu ne doream. În octombrie 2019 am semnat contractul și abia pe 11 ianuarie anul trecut am primit cheile… după ce banca fostei proprietare ne-a dat ceva fibrilații câteva zile (mie mai ales, omul era mai calm), că… nu găsea banii transferați (!!!). Câte scenarii paranoice mi-au trecut prin cap… nici sărbătorile nu mi-au tihnit. Dar și ce fain e de atunci 🙂
    Rezonez în mod deosebit cu ce scriai într-un comentariu: e un sentiment absolut minunat să intri în casa ta. Să vă fie cu bine și noroc! 🙂

  6. Lucian

    Felicitări! Ce ma bucur sa vad ca îți merg bine. Take care!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.