Acum 3 ani, pe 3 ianuarie

Acum 3 ani, pe 3 ianuarie

Noroc cu Mr.Dojo că a anunțat asta pe Facebook. Azi se împlinesc 3 ani de când am lăsat România în urmă și am aterizat pe JFK cu 3 valize, un copil și multe speranțe.

Ce nebunie! Ce bucurie!

Am venit in America mai cu coada între picioare, să zic așa, pentru că nu mai suntem la prima tinerețe și nu este ușor să o iei de la capăt, într-o țară nouă. Dar nu este imposibil.

Ne uităm în urmă și suntem de acord: a fost cea mai BUNĂ decizie din viața noastră și am face pasul acesta încă de 1000 de ori.

Poza de mai sus e trimisă de prietena mea, care stă mai sus pe stradă. Casa aia roșie, pe care am regretat că nu am putut-o cumpăra. E OK, am casa asta, pe care o iubesc, si am câștigat prieteni noi. (Cum ne-am cumpărat casă în America).

Cum este copilul după 3 ani de America?

Perfect adaptată. E americancă, vorba ei. Are prieteni, vorbește engleză impecabil, este fericită. S-a adaptat repede la viața asta de la țară, în New Jersey.

Învață foarte bine, mi-o laudă profesorii, de zici că-i geniu, adoră școala, aleargă prin pădure și joacă tenis tot mai bine.

Ne era teamă, când am emigrat, că ruptura de familia din România și de prieteni va fi grea. Ținem legătura cu ei, se bucură când venim în vizită, dar acasă pentru ea este țara aceasta nouă.

O mai bună calitate a vieții

Unul dintre motivele cheie pentru care încă se pleacă din România este că, sincer, viața e mai bună altundeva. Știu, când am plecat prima dată la cumnații mei în Spania, că mi-a picat pur și simplu falca, văzând cum pot trăi acolo.

Hmm, la malul mării, străzi curate, civilizație. Am fost în Italia, în Germania, 1 an jumate în New York.

Nu cred că ajută nici faptul că Timișoara (și multe alte orașe românești) este plină de praf, țigănizată și fără prea multe opțiuni de relaxare (în afara Mall-ului).

Cumnații mei conduc 30 de minute până la mare (și ce frumoase plaje au acolo), prietena din Italia vreo oră până la Lago di Garda, eu merg pe jos pâna la plaja lacului (că avem 5 lacuri în pădure aici) și o oră până la ocean.

M-a tâmpit de cap drumul de 14-16 ore până la mare (mai ales cu un copil mic), nevoia de a lua avionul sau să conduci 2 ore până la cea mai apropiată stațiune de ski (aici am 3 la 10 km distanță).

Pare tâmpit modul acesta de a vedea lucrurile dar, în timp, te afectează. De ce să fie mai departe, dacă poate fi mai aproape. De ce să fii între țigani, dacă poți să nu ai de lucru cu ei? De ce să stai în mizerie și trafic, dacă poți să nu?

O mai mare valoare a banului

Nu găsesc altă metodă de a explica. Nu am doar prieteni directori sau medici, să zici că s-au realizat afară că au 300 de mii salariu pe an. Am rude și prieteni care se descurcă și cu salarii mai mici. Sau cu familii în care lucrează doar un părinte, dar ei au 2 copii (sau mai mulți).

Și noi, în medie, am avut 2 salarii minime pe economie. Chiar și așa, am putut lua o ipotecă, plătim casa, ne permitem cam orice etc.

Majoritatea chestiilor pe care le cumpărăm sunt mai ieftine decît în România. Una este să ai 4000 de dolari pe lună și să dai 40 de dolari pe niște adidași Superstar, de pildă, și alta este să ai 4000 de lei pe lună și să dai 200-300 de lei pe același lucru. Sau un iPhone 13 să fie 860 de dolari (cât m-a costat aici), nu 5500 de lei, cât îl văd acum pe Emag.

E adevărat că rata la casă de pildă e 1700 de dolari, dar restul de bani ajung să mănânci, să cumperi chestii și chiar să călătorești. În România, dacă rămâi cu 2300 de lei, după rată, câte chestii poți face?

Am mai spus de birocrație?

Da, Antreprenorii români au fost MEREU singuri [A avea un SRL în România vs. SUA]

Încă un exemplu: dacă tot ne-am mutat de tot în NJ și ne vin noile buletine, am decis să deschid un LLC aici, să pot face treaba de acasă. Ieri seară mi-a luat 15 MINUTE să deschid noua firmă. 15 MINUTE!!!!

Situl IRS nu era activ, așa că am aplicat pentru „CUI” azi dimineață. 5 minute.

Atât.

Mă duc zilele astea la bancă să deschid contul de firmă. Va lua 10 minute, așa cum am mai făcut deja. Fără token, fără prostii.

Banca are aplicație pe telefon, prin care POZEZI cecurile (că am clienți care preferă să plătească așa) și intră banii. Nu merg la bancă, nu declar cine trimite, nu nimic.

Se poate plăti prin PayPal, Stripe etc. Deschid imediat linie de credit, dacă doresc. Dar nu doresc, că nu-mi place să am mai multe datorii decât trebuie.

Nu am contabil pe firmă, nu plătesc 700-1000 de euro anual doar pentru asta. Declarațiile financiare înseamnă un export de „statement” din bancă.

Taxele le facem de 2 ani pe TurboTax, dacă nu dorim să plătim contabil. Ne ia cam 2 ore să declarăm toate, să urcăm niște documente. În 2 zile intră banii în cont (dacă avem „tax return”) sau ies banii din contul asignat, în caz că trebuie să plătim taxe.

Nu știu unde e „ANAF”-ul aici, am avut treabă cu ghișeele Statului American, când am emigrat și ne uitaseră ăștia SSN-urile sau când schimbi „buletinul” la DMV.

În rest totul se face pe internet, fiecare stat are situl lui oficial de unde iei toate detaliile, unde te înregistrezi etc. Nici nu știu cum mai e să stai la coadă pentru toate prostiile.

Cumpărăturile se pot face online, simplu și fără stres

Cât am fost în NY, mi se părea normal să cumpăr chestii și să vină la ușă. Nu mă sună curierul, nu stau la Easy Box, livrarea este gratis la Amazon (peste 25 de dolari valoarea comenzii) sau 25-75 comandă minimă pentru alte magazine.

Am cumpărat (cu livrare în fața casei) laptop, haine, telefon, generator etc.

Cât a fost lockdown, am luat pe Instacart mâncare, tot cu livrarea la ușă.

Eram o idee stresată, odată cu mutatul la țară, că trebuie să-mi plimb augusta persoană la magazine, dar merg furgonetele Amazon, USPS, UPS și FedEx de rup. Și tot așa, mi se lasă pachetul la ușă, îl iau eu când vin acasă (sau mă trezesc să caut livrarea).

Știu că nu e mare brânză, dar, dacă ai 2-3 livrări pe săptămână și așepți curierul, cauți prin easybox-uri, te sună ăștia când ești la lucru etc. Parcă e un stres în minus.

Majoritatea serviciilor de care am nevoie merg pe principiul „mai puțin stres”. Chestii care se rezolvă mai ușor, poate prin telefon, cel mult. Să nu pierzi ore pe tot felul de probleme, să nu fii nevoit să-ți faci programul după alții, să te stresezi că nu mai primești banii înapoi sau că stai cu ANPC-ul la telefon 2 zile pentru drepturile tale.

Nu e imposibil să-ți faci prieteni.

O mare spaimă a românilor este „dezrădăcinarea” de familie și prieteni. Nu e ușor să ții legătura, dar nu imposibil, acum în era interneților.

Iar prieteni îți faci oriunde.

M-am lipit instant de vecinii de pe unde am stat, avem o comunitate incredibilă de români, care ne-au primit cu brațele deschise. Trebuie doar să faci un minim efort, oamenii sunt oameni peste tot în lume.

Aici, în Highland Lakes, mă știu deja cu toți vecinii, ne ajutăm, povestim, facem chestii împreună.

Cam așa e după 3 ani de diaspora. Există provocări (ca peste tot), dar în general am senzația că „organele abilitate” cam știu ce fac, există proceduri pentru tot (americanii sunt maniaci pe tema asta), informație pe toate gardurile etc.

Să ne citim sănătoși și după anul 53 de America 🙂

Orice share ajuta. Multumesc.
Share on Facebook
Facebook
Pin on Pinterest
Pinterest
Tweet about this on Twitter
Twitter
Share on LinkedIn
Linkedin

9 Comments

  1. Va felicit si va admir! Ati facut un pas important, bun si pentru care sunt sigura ca va veti bucura toata viata! Mult succes in continuare!

    • dojo

      Eu zic ca nu mai e mult si vei face acelasi pas. Si ar merita 🙂

      Multumim de urari. Un an nou plin de impliniri.

  2. Elena

    Aha, ma bucur pt voi si multumim pentru povestire. O singura remarca am: in USA e mai usor sa-ti faci prieteni, fiindca fiind o tara de imigranti, nu prea are cine sa fie nationalist:)). Nu se poate spune acelasi lucru despre Germania si tarile nordice, unde localnicii nu te agreeaza neam. Va pup, mai scrieti

    • dojo

      Unde am stat in NY era o zona destul de pestrita si cam toti vecinii erau ori doar cu rasa lor, ori cu nivelul lor de salarizare, sa zic asa. Le-am batut la usa pur si simplu cu juma’ de paine facuta in casa si le-am zis: Salut, asta e paine romaneasca!

      Am fost prietena cu juma’ de cartier.

      Aplic aceeasi tactica si aici, le bat la usa si le duc chestii comestibile 🙂

    • dojo

      Oh, SA FIE CU NOROC!

      Noi am jucat 7 ani la Loterie, dar pana la urma s-a intamplat. Si da, poti juca de pe 2 conturi.

      Sa-mi dai vesti bune in mai 🙂

  3. Daniela Monica B.

    Dragilor, să vă iasă toate cele bune la superlativ! Ne bucurăm din tot sufletul pentru voi.
    La început toți cei care am plecat am avut spaime, dar acestea dispar la locul potrivit și printre oameni potriviți. Integrarea e ușoară dacă ai minte deschisă și iubești oamenii, indiferent de culoare, de poziția socioeconomică sau nivelul de educație. Fiecare contează. Iar acesta nu e un slogan, e cel mai pur adevăr. Evident, cei care sunt dezumanizați sau descreierați ies din discuție.
    Norocul nostru este că am știut unde și cum să ne stabilim. Iar asta nu poate avea decât consecințe fericite!

    • dojo

      Multumim 🙂

      Voi v-ati mutat intr-un paradis estival, noi intr-unul montan. Chiar se poate trai si asa. In curatenie, civilizatie, oameni in general relaxati si politicosi. Am admirat curajul vostru si uite ca am luat cu totii decizia corecta 😉

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.