Physical Address
304 North Cardinal St.
Dorchester Center, MA 02124
Cine eşti tu să mă înveţi?
Pe ziua asta mi-am propus să fac neşte shopping şi mai înainte de asta să calc nişte bătături sensibile .. şi adolescentine. Vom purica astăzi vechiul subiect “elevii vs. profesorii” şi una dintre replicile pe care le aud tot mai des la elevi legată de faptul că profesorii sunt proşti şi ei nu mai au ce învăţa de la ăştia.
Normal, luăm masa de elevi. Am precizat în alte articole că am o părere bună despre un anumit procentaj din tinerii şcoliţi la noi, copii care, deşi sunt înconjuraţi de tot felul de “gadgeturi” pe care noi nu le aveam, au reuşit printre distracţii să citească destul, să înveţe bine, să fie “articulaţi”.
Partea tristă este că sunt şi mulţi care scriu mai prost decât ar scrie un elev de clasa a II-a o compunere despre frumuseţile patriei, au 15-17 ani şi pot număra pe degete cărţile citite în toţi aceşti ani, în timp ce alţi colegi ai lor nu au degete suficiente pentru a număra cărţile citite în luna anterioară.
Sunt şmecheraşii care la 15 ani se cred Einstein şi pun orice notă proastă pe seama profesorului idiot, care nu ştie dom’le să predea şi are ciudă pe freza lui colorată. Interesant este că în clasă “tocilarii” (după cum sunt numiţi cei care încă îşi pierd vremea cu studiul) iau note bune şi nu se fac de râs căutând România lânga Costa Rica pe hartă.
Am meditat acum 2 ani o fată “cool” din bloc, pentru care trebuia să fac eu ad-hoc comentariul pentru română şi ea scria ca “vita” după mine. Sunt încântată că am forţat-o să citească operele literare în cauză, că era oricum o premieră la ea. Normal, dacă o întrebai despre profesoara de română, te cruceai câte putea să îţi divulge, încât aproape credeam că are cel mai incompetent cadru didactic din şcoală. Nu era cazul, pentru că o cunoşteam pe “tovarăşa” în cauză şi era departe de a fi incompetentă sau fără tact pedagogic.
La fel de interesant mi se pare să aud elevi vorbind de rău profesori care m-au învăţat pe mine. Pe ăştia chiar îi ştiu şi sunt din generaţia aia de profesori care au învăţat foarte bine şi care sunt capabili. Pentru că predau la un liceu cu nişte pretenţii uriaşe, unde nu prea aveau loc decât dacă “bubuiau” de materie. Pentru profesorii în cauză încă am numai cuvinte de laudă şi un respect uriaş, pentru că, deşi ca nivel de studii sunt ca ei, observ că eu cel puţin nu voi fi niciodată atât de bine pregătită şi informată ca ei.
Eu sunt o generaţie mai nouă şi, chiar dacă am învăţat bine, am încă lacune pe care le-aş umple numai cu condiţia de a nu mai dormi şi citi miile de cărţi pe care le au ei la activ. Problema este că oamenii ăştia încă studiază enorm, deci tot mai jos de ei sunt, orice aş face.
Am avut puţine ocazii de a da de profesori nepregătiţi. Una de genul acesta era suplinitoarea dirigintei noastre, cu care făceam română câteva săptămâni. Era încă la facultate şi nu reuşea să înţeleagă cum merge treaba cu sintaxa frazei şi avea ghinionul să întâlnească maniaca clasei la gramatică.
Vă scutesc de detaliile “meciurilor” din primele ore, când încerca să mă domine cu poziţia ei de la catedră şi eu prin a remarca toate prostiile pe care le zicea. Da, am fost tupeistă, pentru că eram “tare” la “grama”. Împăcarea a fost rapidă, la cancelarie … a realizat că nu merge cu răul, aşa că a lăsat răutăţile şi ne-am văzut de treabă. Nu era chiar rea, dar avea nişte “lipsuri” la unele aspecte. Săptămânile au trecut uşor şi mi-a părut rău când a plecat. Normal, m-am bucurat că s-a întors profesoara oficială, extraordinar de deşteaptă şi bine pregătită.
În rest profesorii mei au fost oameni decenţi. Şi bine pregătiţi. E interesant să aud generaţia asta de după mine cum îi desconsideră, deşi sunt acceiaşi oameni care mi-au pus mie în cap tot ce trebuia să ştiu pentru a lua bac-ul fără stres şi a intra şi la facultate.
Nu am negat niciodată dreptul la revoltă. Am fost prima generaţie de elevi care a ieşit în stradă, când se pregătea prima schimbare în sistemul pentru Bacalaureat. Îi prindea pe deştepţii de la Minister cheful de schimbări şi noi eram în an terminal. Normal, am ieşit la demonstraţii şi am obţinut amânarea dorită. Dar am venit acasă după greve şi ne-am continuat studiul … pentru că aveam totuşi şcoală şi examene.
Am înţeles că e harababură, am înţeles că sunt şi profesori nepregătiţi. Ştiu că se fac meditaţii de la clasa întâi. Şi pe vremea noastră se făceau, nu au descoperit părinţii voştri meditaţiile. Ai mei erau prea săraci pentru multe meditaţii, dar am primit ajutor la materiile de examene, pentru că până şi tocilarii aveau nevoie de îndrumare suplimentară. Asta dacă doreai să iei nişte examene, nu să rămâi în an terminal până la 40 de ani.
Sistemul de învăţământ este în continuă schimbare şi elevii sunt cei care suferă. Culmea este că, deşi sunt problemele aceastea, sunt şi elevi care iau note foarte bune, care încă merg la olimpiade şi dau de pământ cu reprezentanţii altor ţări, care intră la facultate atât de uşor încât nu înţeleg pentru ce s-au stresat atât.
La fel de interesant este că puţini din elevii merituoşi au timp să bălăcărească profesori, pentru că au de citit şi studiat. Cunosc şi eu câţiva elevi de genul ăsta şi în viaţa personală şi în blogosferă. Culmea este că ei pot să înveţe, oricare ar fi situaţia şi să scrie româneşte. Unii dintre ei probabil se simt călcaţi pe bătături de acest articol, deşi nu ei sunt targetul.
Ţinta o reprezintă masa de inculţi, care nu sunt în stare să posteze ceva decent, care nu au citit o carte de hăt bine, dar care sunt primii la a comenta despre cât de idioţi sunt profesorii. Am o ştire pentru voi: la 15 ani sunteţi nişte “nimeni”. Încă aveţi cel puţin 6-8 ani de studiu, poate şi 10, până să aveţi dreptul de a şterge pe jos cu un om ce a trecut şi printr-o facultate, în timp ce voi tremuraţi că vine teza la mate.
Sfatul unui fost elev (nu neapărat eminent, dar oricum bun) este să vă vedeţi de ecuaţiile de la mate şi problemele de optică de la fizică. Să citiţi mult, să învăţaţi şi să vă găsiţi drumul în viaţă. Dacă sunt profesori prost pregătiţi, cooptaţi părinţii şi faceţi ceva concret. Nu îi băgaţi pe toţi în aceeaşi oală, că nu aveţi dreptate. Şi lăsaţi aerele de superioritate, pentru că nu aveţi niciun fundament. Faptul că profesorul în cauză nu este de top, nu înseamnă că este un cretin şi oricum are mai multă şcoală. Vedeţi ce puteţi “fura” de la el şi discutaţi cu părinţii alternativele. Ele există mereu.
Până la noi revoluţii în învăţământ, amintiţi-vă că sunteţi la şcoală pentru a învăţa şi a merge mai departe. E greu să schimbi sistemul şi poate că nu merită. Profesori nepregătiţi şi măsuri abuzive au existat dintotdeauna şi nu se termină la voi. Schimbaţi mentalitatea şi fiţi puţin egoişti. Vedeţi-vă de treaba voastră şi veţi trece cu bine peste tot. Culmea este că şi la facultate veţi da de tot felul de ciudăţenii şi problemele din liceu vi se vor părea o glumă.
Toate acestea sunt etape de dezvoltare pe care trebuie să le treceţi. Oricât de proşti vi se par profesorii sau sistemul, rezistaţi şi învăţaţi cât puteţi de bine. Lăsaţi aerele de justiţiari şi reveniţi la cărţi.
Încă un secret: după ce veţi termina cu toată şcolarizare şi veţi fi întâlnit toate speciile şi ciudăţeniile cu putinţă, totul vi se va părea o glumă. Şi nu veţi înţelege de ce aţi consumat atâţia neuroni pe ceva ce nu contează atât de mult. Să nu mai vorbim despre ce şefi puteţi avea când intraţi în “câmpul muncii”, pentru că prostia nu se opreşte la sistemul de învăţământ. Şi pe şefi nu îi mai poţi persifla aşa ca pe profesori, că rămâi cu rata la casă neplătită.
Life’s a bitch ..
ce am de comentat, e ca sunt la faculta, si chiar asta am simtit nevoia din primul an: sa dau de pereti cu vreo 2 profi. situatie care nu s-a schimbat nici in anul II.
am unul sau doi profi straluciti, talent cu carul, dar si vreo 2 care nu au cea mai vaga idee despre ce cauta ei in amfiteatrul ala.
un prof tre sa fie si un bun manager. la fel cum, daca omul nu se declara stapanul unei haite de husky, se gaseste imediat un caine care s-o faca in locul lui.
daca nu stii ce vrei sa obtii de la oamenii (sau copiii) din fata ta, esti cam degeaba acolo.
e greu si pentru ei, stiu, dar exista mereu posibilitatea 9-5 cubicle job daca nu poti.
just my two cents..
necazul stii care e? ca “specimenele” o sa citeasca poate articolul tau si o sa exclame superiori…pfffffff, ma lasi ….
miluch, nu cred ca “specimenele” vor avea rabdare sa citeasca articolul, ci vor trage concluzia dupa o privire superficiala pe diagonala.
ce ma enerveaza pe mine la suficient de multi dintre liceeni de azi, e lipsa de respect fata de toti si toate. profi, parinti, oameni de pe strada… si noi ne credeam cei mai tari la 15 ani, dar nu ii calcam pe ceilalti in picioare in the process. pur si simplu nu e cool. 😀 (acum ca am zis “cool” oare m-ati inteles?)
liceenii*
Dar ce parere ai despre profesorii care schimba manualele pe cre le folosesc in fiecare an ca sa nu putem sa le cumparam de la cei care au terminat?
Nu ma intelege gresit, am intalnit niste oameni minunati care erau profesori, insa cel mai probabil cei care sunt cu adevarat buni au plecat de mult din invatamant. Au ramas cei care mai au “lipsuri” sau cei prea batrani ca sa isi mai permita o schimbare…
Ah, plus ca e o imensa diferenta de la a fi bine pregatit pana la a fi profesor
Nu sunt disponibile, le cumperi pe cele noi. Eu am cumparat la manuale in prostie pentru ca, desi se zicea ca se pot lua de la anii anteriori, mereu ramaneam fara. Si alea de romana si istorie se gaseau al naibii de greu. Sa nu vorbim despre pedagogie, psihologia copilului sau vreo didactica mai speciala, ca te batea sfantul pana il gaseai.
Vei fi surprins sa afli cati profesori buni sunt inca in invatamant. Nu sunt atat de multi cei care pleaca, pentru ca multi nu prea stiu ce sa faca si sunt obisnuiti cu sistemul.
Ceea ce mi se pare mie interesant este ca, desi majoritatea avem profesori comuni, noi i-am vazut ca profesori OK, numai generatia asta are impresia ca a gasit toti idiotii.
Ce faceti daca un prof nu este bun? Ati luat atitudine? O discutie intre parinti, poate cooptat un director?
Marea problema a generatiei noastre e ca percepem oamenii (mai) reci si seriosi drept “cretini, jegosi” si asa mai departe.
Adevarul e ca nu ii face nimanui placere sa iti puna un 2 in catalog… dar stii cum e, ca asta nu are treaba cu generatiile, intotdeauna trebuie sa fie de vina altu’
Cu manualele cam are dreptate DeBlog. Am fost și eu în situația de a fi nevoit să cumpăr o carte nouă deși deja eram în posesia uneia de anul trecut. Pot spune că am petrecut o săptămână și ceva încercând să găsesc diferențe între cele două, fără niciun rezultat; singura chestie diferită era coperta.
De profesorii mei din liceu nu prea am de ce să mă plâng. Deși liceul la care am fost nu era neapărat unul de top, nu cred că am avut vreun profesor incompetent. Unii erau mai severi, alții mai înțelegători, dar toți știau ce și cum să predea.
O chestie despre care nu ai vorbit în articol, este felul diferit în care îi privești pe profesori în funcție de… perioadă, să zicem. Sunt sigur că, în liceu de exemplu, erau câțiva profi pe care-i urai. Acum, poți spune despre ei că… erau totuși ok.
De urat nu pot spune ca am urat pe careva. Poate l-am respectat mai putin pe profesorul de religie care considera ca e “coser” sa faca misto de copii din alte culte. Ca doar noi ortodocsii am descoperit gaura la macaroana si restul se pot duce dracului.
Mi-era frica de cativa foarte duri. Culmea este ca, fiind copil bun la invatatura, in ceva timp am realizat ca si daca sunt ai naibii apreciaza ca inveti. Unul dintre cei mai “naspa”, profesorul cu care am facut logica, filosofie si economie, s-a transformat in prieten dupa ce m-a vazut cu Sartre in mana.
In a 9-a am facut economie cu el si chiuleam sa stau pe la radio cu Simona (http://www.tualegi.net .. link love my dear :))
Atunci aveam si cate un 6-7, am luat si 4 de la el, pe meritate. Mi-era frica de el de sa mor.
In a 12-a m-a vazut cu cartea in mana si m-a intrebat ce fac cu ea. Citesc, ce naiba, imi venea sa ii raspund .. i-am spus asa politicos ca am luat-o de la biblioteca sa o citesc. Mi-a recomandat inca vreo cateva si m-a intrebat ce am mai citit in ultima perioada. Eram in faza Eco, Miller, Sartre, deci fata culta, vezi doamne.
Super incantat a fost ca nu citesc numai Baltagul, asa ca am povestit vreo 20 de minute despre diverse carti si mi-am notat recomandarile.
In a 13-a m-am trezit cu el iar la clasa (logica si filozofie). Am avut numai note foarte bune si am invatat de drag. Nu mai aveam nicio frica de el, pentru ca stiam cum reactioneaza si ca nu ii plac elevii care fac pe ei de frica lui.
Am dat cred si teza la filo si a fost absolut in ordine totul.
Am mai avut la viata mea profesori foarte duri (la faculta de asemenea) si am observat ca, daca te vad ca inveti si ai creier, devin “mielusei”. Sunt satui de studenti care tocesc ca animalele si nu sunt in stare sa gandeasca sau fac pe ei cand ii asculta. Eu am dispus de suficient tupeu mereu .. de fapt mergeam pe faza de “mai mult decat nota proasta nu poate face” si am fost mereu relaxata.
E interesant de vazut si cum reactionam fata de profesorii care ne intimideaza. Am si acum colege care considera ca proful in cauza e un dobitoc, dar nu au dreptate. Pur si simplu nu au stiut sa ii atraga atentia …
Eh, pe vremea mea, maica…(zic, aranjandu-mi ochelarii pe nas)..hihihi!
Eu am avut la chimie ca profesor inspectorul de chimie pe judet, un tip care stia materia (si muuuulte in plus) dumnezeieste dar care avea in schimb un talent pedagogic mai aparte (in sensul ca nu prea pricepeai ce insira la ora daca nu te tinusei de materie pana atunci). Pentru ca avea o viata personala destul de colorata si de discutata in localitate multi din elevii de azi l-ar fi considerat poate un luzar, insa la chimie eu am ajuns la doua olimpiade nationale si am luat la facultate fara sa fac pregatire.
Diferenta e de atitudine si de nivel de respect. E tare greu sa mai ai rabdare sa asculti proful la ora cand tu ai impresia ca stii tot sau poti sa afli repede cu un search pe amicul Gugal.
Noua intrarea profesorilor ni se parea un teritoriu sfant si tabu. Doi ani in urma mea frate-meu se pupa cu prietena lui pe scarile liceului, de-am zis ca fac infarct cand mi-a zis. Cu toate astea si de generatia lor s-a ales ceva.
Pesemne astia mici ar zice : “Da’ ce va pasa de noi? Get a life, babalacilor!!”. Ete ca ne pasa, caci mi-as dori ca doftorul care ma va cauta de sanatate la indepartatele mele batraneti sa aiba ceva in cap, nu sa ma trezesc ca-mi spune : “Nu prea am idee ce aveti da’ stati asa, sa dau un search pe Gugu!”
Hi hi.. buna povestea ..
Eu aveam respect pentru dascali, pentru unii frica si pentru alti chiar drag. Am avut profesori de care m-am “indragostit” si nu stiam cum sa fac mai bine.
Aveam si o relatie destul de “personala” cu multi, ca ma vedeau dezghetata si discutau cu mine fara prea multe probleme si simteam ca este un fel de amicitie, cu ierarhia in cauza clar inca respectata, dar o relatie deja mai aparte.
Si mi-era rusine daca nu stiam la ora, pentru ca mi se parea ca i-am “dezonorat”.
daca ai observat, paradigma in invatamant, s-a schimbat, de la “push”, la “pull”.
push, adica tu ca elev mergi la scoala/faculta spre a primi informatii si a le ingurgita. prea putini profesori care se straduie sa te faca sa gandesti ‘out of the box’.
pull, adica tu te informezi, studiezi, cum stii tu mai bine, iar profesorul ramane cu un pas in spate, avand datoria sa ‘traga’ de tine in directia in care ar trebui sa mergi. eventual sa te ghideze.
de asta zic, nu prea avem profesori interesanti. poate oameni plini de informatie, da, dar atat.
Sunt intr-o faza in care multi dintre oamenii pe care ii respect imi repeta ca nu conteaza notele si scoala, ci ceea ce sti, poti, sau vrei. Asta in timp ce articole ca acesta, sau educatia mea pun inca un mare accent pe rezultatele scolare. Putem vorbi de un echilibru, intre scoala si timpul afectat unor activitati ca bloggingul, sau mereu scoala trebuie sa fie pe primul plan?
Ai mei nu au spus niciodata sa am numai note de 10. In momentul in care insa inveti si esti serios, notele bune vin si ele, chiar daca mai ai cate un “accident”.
La o anumita varsta SCOALA este primordiala. Este timp si de blogging, daca ai descoperit pasiunea in scoala si de invatat. Este totusi indicat sa inveti si sa iti pregatesti viitorul, pentru ca din pacate bloggingul este inca destul de “nesigur”. Si eu castig foarte bine de pe publicitatea in reteaua de situri de pilda, dar incerc sa nu ma las pe laurii victoriei, pentru ca nu se stie niciodata ce se va intampla. Este o lupta sa las cheltuielile aiurea la o parte si sa am mereu niste bani pusi bine. Si poate in timp sa incep sa investesc si in alte domenii, incat sa nu am toate ouale in acelasi cos.
Nu am promovat niciodata notele uriase, mai ales daca nu sunt pe merit. Promovez insa seriozitatea la scoala, pentru ca mie cel putin mi-a folosit efortul depus in toti acesti ani. Culmea este ca nu am ales nimic din ceea ce am studiat, dar fundamentele respective mi-au folosit.
Faptul ca am invatat bine si am putut sa aleg solutii bune acum imi aduce beneficii 🙂
Eu am un respect deosebit pentru cativa profesori printre care cea de desen (mare om, mare caracter) pentru ca stie de fiecare data sa-ti capteze atentia. Eu sunt la un liceu de arta si desenul e specialitatea mea. Si mai e profesoara de romana care de fiecare data isi face treaba asa cum se cuvine. Ce-mi place la ea in mod deosebit: ca nu te pune sa tocesti comentariile si ca-si da seama imediat cine a copiat si cine nu la lucrari si la teze. Si e corecta la note.