Physical Address
304 North Cardinal St.
Dorchester Center, MA 02124
Aveam vreo 17 ani și eram „abonată” la cinema. Cum juma’ de familie lucra sau lucrase în „industrie”, aveam pile cam peste tot, deci nici eu și nici băiatul cu care umblam, nu plăteam bilet. Numai bine, că oricum nu…
S-a făcut mare vâlvă în ultimele 24 de ore cu tot felul de articole pro și mai ales contra evenimentului anului (așa cum îl consideră unii amatori de muzică), spectacolul susținut de Roger Waters în București. S-au dat invitații unor…
Pentru iubitorii de muzică „serioasă”, Gărâna nu este doar un loc frumos undeva pe lângă Reșița, este și „capitala” jazz-ului timp de 3-4 zile, cât ține Festivalul cu acest nume. Un eveniment de care mă leagă multe amintiri frumoase, poate…
“Rain, sea, surf, sand, clouds and sky” … mi se tot învârte versul acesta prin cap de vreo 3 zile. Ca niste magdalene în subconștient, mă lovește uneori „mirosul” unor piese pe care le ascultam demult. Mă prinde câte un…
Am tras o tură la Trader Joe’s, un magazin alimentar din zonă, de unde ne mai luăm una-alta. Aveam nevoie de pâine (în casa asta avem 3 feluri de pâine, că fiecare-i cu .. pâinea mă-sii: iubi cu Tuscan nuș’…
Am fost mare „cântăreață” cam toată copilăria. Totul a început de prin timpul grădiniței, când eram „solistă” pe la serbări și cântam întru cinstea Tovarășului. Apoi am intrat la școală și m-am tot învârtit la cor. Activitatea presupunea să lălăim…
Mă anunţă ‘soarele’ acum câteva minute că a murit Donna Summer. Pe considerentul că am cititori destupaţi, nu insist asupra ei, cine este şi ce a făcut pentru noi, probabil i-aţi prins piesele, dacă nu, daţi fuga pe ‘iutiub’ şi…
S-a mai dus un artist de valoare. S-a mai dus o VOCE. Am rămas interzisă acum câteva minute, când ‘soarele, mereu la curent cu evenimentele, mi-a spus ‘ai auzit că a murit Whitney Houston?’. Un exemplu clar de talent şi…
Nu e titlu de album, ci e o veste bună pentru amatorii de licori roşiatice din struguri. AC/DC pun la bătaie 3 ’tiluri’ şi tot atâtea feluri de vin: “Highway to Hell” (Cabarnet Sauvignon), “Hells Bells” (Savignon Blanc) şi “You…
Din seria “Dumnezeu îi ia la el pe cei pe care-i iubeşte”, azi ne delectăm cu muzica unui artist ţeapăn de tot, adorat în special de amatorii de “blues”, Stevie Ray Vaughan. Cum l-am descoperit? Eram deja de ceva timp…